Categories: Lumea animalelor

Momentul emoționant în care un câine se bucură pentru prima oară în viață de libertate!

Momentul emoționant în care un câine se bucură pentru prima oară în viață de libertate!

Toată lumea a rămas impresionată de bucuria unui câine care a putut să alerge liber prin curte!

Un biet animal de companie avut parte de o viață extrem de complicată, pe care nu ar fi trebuit niciodată să o experimenteze. Pe nume Buster, câinele a fost legat cu un lanț mult prea strâns pentru a respira cum trebuie, fără să mai amintim de imposibilitatea de a se deplasa normal.

El își plângea amarul în fiecare zi, fiind invidios pe restul animalelor care putea să se deplaseze în voie. Puțina mâncare pe care o primea nu era suficientă pentru o dietă cât de cât echilibrată, și din această cauză el a fost afectat de diferite probleme de sănătate.

Din fericire, cei de la PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) l-au descoperit pe Buster şi au vorbit cu stăpânii săi. Au fost de acord să renunţe la el, astfel încât PETA să-i poată găsi o casă mai bună, după ce au decis să îi împărtășească povestea pe rețelele de socializare.

A primit ajutor medical pentru diverse probleme, o baie caldă atât de necesară şi multă dragoste. A fost pentru prima oară când a cunoscut ceea ce înseamnă dragostea cu adevărat, fiind extrem de surprins că oamenii pot face și gesturi pline de empatie, nu doar răutate gratuită.

PETA a găsit o nouă casă pentru Buster, iar ziua în care a mers să-şi întâlnească proaspăta mama adoptivă a fost un episod care a topit inimile tuturor. Din fericire, momentul respectiv a fost surprins pe video.

câine

De acum înainte, noua familie a patrupedului îi va oferi o viață exact așa cum merită, fără să mai fie nevoit să simtă lanțul mult prea strâns în jurul gâtului.

Recent Posts

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

2 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

4 zile ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

4 zile ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

4 zile ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

o săptămână ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

o săptămână ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL