Sari la conținut
Home » Moartea animalului de companie lasă răni adânci. Cum să facem față durerii?

Moartea animalului de companie lasă răni adânci. Cum să facem față durerii?

Moartea animalului de companie lasă răni adânci. Cum să facem față durerii?Indiferent cât de mult sau puțin timp a stat lângă noi, moartea celui mai bun prieten al omului lasă urme adânci în sufletul și inima proprietarilor. Investiția emoțională vine la pachet cu suferința. Oare cum pot iubitorii de animale să facă față durerii? Psihologul Ștefania Voia vine cu răspunsul la această întrebare.„Pentru cei mai mulți posesori și crescători de animale, mai micii sau mai marii lor companioni reprezintă ființe de care se atașază profund. În timp, unele animale capătă un statut cu totul special, ajungând să fie echivalentul unui membru al familiei.Pentru persoanele singure, relația emoțională dintre ele și animalul de companie este mult mai satisfăcătoare decât oricare alta, deoarece disponibilitatea animalului nu are limite, acesta își manifestă emoțiile mult mai autentic decât oamenii și nici dezamăgirile nu sunt atât de mari.

Dispariția animalului poate provoca aceeași suferință precum moartea unei persoane dragi

În altă ordine de idei, animalul de companie este cu totul dependent de stăpânul său, similar felului în care un copil este dependent de mama sau părinții săi.Acest tip de relație se reflectă și asupra stăpânului, care, dacă este suficient de implicat, va manifesta un atașament și comportament de tip parental față de animalul său.În acest context, dispariția animalului poate provoca aceeași suferință precum moartea unei persoane dragi”, e de părere Ștefania Voia.E indicat să luăm un alt animal de companie imediat după ce a murit cel pe care l-am iubit?„Ca după orice pierdere, este bine să ne dăm voie să trecem printr-o perioadă de doliu, chiar și atunci când este vorba de moartea unui animal.Asta ne va ajuta să acceptăm dispariția sa, să ne împăcăm cu noua situație și să ne trăim sentimentele. Unele persoane aleg să-și ia un alt animal de companie după această perioadă de doliu, tocmai pentru că și-au trăit durerea, iar acum își pot permite din punct de vedere sentimental să se atașeze din nou.În felul acesta, acceptă trecutul și au curajul și înțelepciunea de a se bucura de experiența ce va urma alături de noul companion.Altele aleg să dea o formă concretă amintirii animalului drag achiziționând un obiect reprezentativ sau o plantă care să simbolizeze acea ființă, o abordare terapeutică plină de beneficii”, mai spune psihologul, potrivit psychologies.ro.