Stiati ca

Mit sau realitate? De ce s-a ajuns la teama faţă de păsările de noapte?

Mit sau realitate? De ce s-a ajuns la teama faţă de păsările de noapte?Multă lume încă mai crede că păsările de noapte, după felul cum arată şi după felul cum cântă, sunt nişte vietăţi macabre, de groază, care aduc numai rău dacă le vezi sau dacă le auzi.Chiar dacă păsările răpitoare de noapte sunt de o varietate mare de specii – bufniţa, ciuvica, minuniţa, cucuceaua, ciuful de câmp sau de pădure, striga sau huhurezul, oamenii le consideră pe toate cucuvele sau bufniţe. Şi, mai mult se sperie de ele, crezând că aduc ghinion sau, mai rău, prevestesc moartea, potrivit extranews.ro.Până nu demult, oamenii simpli ucideau păsările de noapte atunci când le vedeau, crezând că astfel vor „alunga răul”.Dar cum s-a ajuns la acestă superstiţie? Ei bine, explicaţia este foarte simplă. În secolele trecute, înainte de se folosi electricitatea, oamenii îşi iluminau locuinţele cu ce aveau: lămpi de petrol, opaiţe, lumânări. În plus, ei se culcau la ora la care venea întunericul. Doar în casele unde cineva era grav bolnav sau pe moarte, era lumina aprinsă.Așadar, păsările de noapte sunt atrase de lumină, deci avem răspunsul la întrebarea: De ce cântă la mort? Ele apar în zona acelei locuinţe, unde lumina la fereastră şi un om pe moarte în acea casă. Iar oamenii, în simplitatea lor de gândire şi în teama de orice nu înţeleg, să asocieze cântatul (destul de „horror”), noaptea (care era oricum înspăimântătoare deoarece vizibilitatea era mai redusă, liniştea mai mare, deci sunetele mult mai puternice), aspectul păsărilor, cu faptul că ele şi numai ele au adus sau au anunţat moartea celui drag.Aşa s-a ajuns la teama faţă de păsările de noapte şi chiar la măsuri extreme ca alungarea sau chiar uciderea lor.Haideți să spulberăm acest mit și să vedem partea frumoasă a acestor păsări:O familie de pisici locuiește în căsuța unor bufnițe

Au rămas orfane după ce mămica lor a fost omorâtă de un vânător

 Frumoasa prietenie dintre un pisoi si o bufnita

Vezi ce o face atat de fericita

Recent Posts

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să Iată…

o zi ago

Beneficiile utilizarii unui purificator de aer cu filtru HEPA în prezența animalelor

Toți oamenii își iubesc animalele de companie. Cumpără cea mai bună hrană, se laudă chiar…

o zi ago

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

5 zile ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

o săptămână ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

o săptămână ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

o săptămână ago

Parteneri