Lumea animalelor

Mesaj ÎNFIORTOR pe FACEBOOK: ”Ajutor, urs rănit sau omorât…”

Mesaj ÎNFIORTOR pe FACEBOOK: ”Ajutor, urs rănit sau omorât…”Silvia Munteanu, o iubitoare de animale, a postat pe pagina ei de socializare un mesaj  înfiorător prin care anunță că în zona Smara, Predeal, s-au auzit împușcături și apoi, întreaga noapte, gemetele de durere ale unui urs. Femeia reclamă faptul că nicio instituție la care a apelat nu a încercat să găsească o rezolvare la această problemă.“Ajutor, urs rănit sau omorât azi noapte în zona Smara, Tunelul de cale ferată.Avocat, Poliția Națională, Combaterea Abuzurilor, alte instituții… se poate sesiza cineva în legătură cu LEGEA VÂNĂTORII???Suntem în PREDEAL, o zonă intens frecventată de urși, dar și cu vânători frecvenți…la o populație de nici 3000 de locuitori sunt 18 vânători, probabil suntem localitatea cu cel mai mare număr de vânători raportat la populație…”, a spus Silvia.“Aseară, puțin peste ora 8 am auzit un zgomot ca de împușcătură, la puțin timp am primit un telefon din zona respectivă prin care mi s-a semnalat același fapt: împușcătura. Cum de obicei când sesizez Poliția în legătura cu astfel de cazuri mi se spune că poate fi o petardă utilizată pentru a alunga urșii, am considerat că asta este explicația, deși zona nefiind locuită, destul de departe de zona locuită, nu s-ar justifica utilizarea petardelor pentru a alunga urșii, pentru că acolo urșii nu ar deranja pe nimeni. Deci scopul nu putea fi alungarea urșilor ci uciderea lor mai degrabă. (Nu știu dacă este legală utilizarea petardelor)”.“După un timp am auzit a doua împușcătură/petardă, ce o fi fost..Azi am luat contact cu persoana care mi-a telefonat aseară care mi-a spus că toată noaptea s-au auzit urlete de durere, de animal rănit, foarte puternice, răgete ca ale unui urs rănit de moarte…“Nu am dormit toată noaptea, am stat cu lumina aprinsă”, mi-a spus persoana care locuiește la limita pădurii, acolo unde începe zona în care s-au auzit urletele animalului rănit.Nu cunosc legea vânătorii, nu știu dacă în zona SMARA /TUNELUL DE CALE FERATA este domeniu de vânătoare, nu am mașină să merg să văd dacă este vreun animal rănit sau mort…”, a mai povestit ea.Plină de furie și durere, Silvia a contactat mai multe instituții care ar fi putut să facă ceva în această situație, însă în zadar.“Nimic bun nu s-a întâmplat. REGIA PĂDURILOR KRONSTADT-BRAșOV, tel 0268 415770 , nu răspunde la telefon de două zile deoarece fiind Ziua Copilului, a intrat în vacanță!!!…Rușine!! măcar la telefon răspundeți, că vă plătim cu bani grei..Celalate instituții apelate, nu puține, și-au declinat responsabilitatea în domeniu.Ursoaică cu doi pui nu mai vine cum venea, și răgetele animalului rănit se mai aud în zonă..”Sursă foto: animalinstances.comhttps://www.facebook.com/silvia.munteanu.33/posts/1481409258548030 ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ:

Uite unde duce lipsa hranei. Priviți ce face un urs pe marginea unui drum I VIDEO

31 Mai, 2017 la 12:25 pmModifica

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ