Sari la conținut
Home » Lux la înălțime: Cât costă să-ți duci câinele în vacanță cu prima companie aeriană dedicată animalelor de companie?

Lux la înălțime: Cât costă să-ți duci câinele în vacanță cu prima companie aeriană dedicată animalelor de companie?

Lux la înălțime. În aprilie 2024, aviația a intrat într-o nouă eră odată cu lansarea BARK Air, o companie aeriană unică, creată exclusiv pentru a oferi zboruri de lux câinilor și stăpânilor lor. Gândit pentru a elimina stresul transportului în cala de bagaje, acest serviciu redefinește călătoriile aviatice cu animalele, transformându-le într-o experiență ultra-premium.

Lux la înălțime. Un succes neașteptat pe rute exclusive

La început, BARK Air a operat pe rute limitate, concentrându-se pe cele mai solicitate destinații: New York – Los Angeles și New York – Londra. Însă interesul crescut al clienților a determinat o extindere rapidă a rețelei. Mai puțin de un an mai târziu, compania a adăugat noi destinații în America de Nord și Europa, printre care San Francisco, Florida, Honolulu, Seattle, Paris, Lisabona, Madrid, Berlin și Milano.

Această expansiune subliniază o cerere reală pentru astfel de servicii, chiar și în ciuda prețurilor exorbitante.

 

O experiență de zbor de neuitat, cu prețuri pe măsură

Zborurile BARK Air nu sunt pentru toată lumea. Pentru a-ți oferi ție și câinelui tău o astfel de experiență, trebuie să fii pregătit să plătești sume impresionante, cuprinse între patru și cinci cifre:

  • Los Angeles – New York: Aproximativ 6.000 de dolari.
  • New York – Berlin: În jur de 11.000 de dolari.

Pe lângă prețurile ridicate, opțiunile rămân limitate. Pentru majoritatea destinațiilor europene, singurul punct de plecare este New York, ceea ce restrânge accesul la acest serviciu pentru clienții din afara Statelor Unite.

Pentru cei mai exigenți, BARK Air oferă chiar și un serviciu exclusiv de zboruri charter. Acesta permite personalizarea completă a călătoriei, de la alegerea rutei până la data zborului, garantând o experiență unică la bordul unei aeronave private, adaptată în totalitate nevoilor animalelor.

 

Cum arată un zbor BARK Air?

Diferența esențială față de zborurile comerciale constă în modul în care sunt tratați pasagerii. La bordul aeronavelor BARK Air, câinii sunt adevărații oaspeți VIP:

  • Confort maxim: Cabinele sunt special adaptate pentru a asigura confortul și siguranța patrupedelor.
  • Servicii personalizate: Câinii primesc recompense gourmet, jucării și chiar căști cu anulare a zgomotului pentru a reduce stresul zborului.
  • Personal specializat: Însoțitorii de zbor sunt instruiți specific pentru nevoile animalelor, iar la bord se află întotdeauna medici veterinari pregătiți pentru orice urgență.

Această abordare este rezumată perfect de Matt Meeker, cofondatorul și CEO-ul companiei: „Scopul nostru a fost să contestăm normele călătoriilor cu câini, creând o experiență care să trateze patrupedele nu ca pe niște bagaje, ci ca pe niște pasageri de elită.”

 

BARK Air, un pionier într-o industrie în schimbare

Succesul BARK Air a deschis ușa și altor inițiative. Un concurent, Retrievair, a apărut deja pe piața americană, oferind zboruri la prețuri mai accesibile, de aproximativ 750 de dolari. Acest lucru demonstrează că, în ciuda caracterului său elitist, BARK Air a avut un impact major, semnalând că viitorul călătoriilor cu animale de companie se îndreaptă către normalizare și îmbunătățirea condițiilor.

Motto-ul companiei, „câinii nu ar trebui să fie tratați ca bagaje, ci ca membri ai familiei,” a devenit o viziune care rezonează cu tot mai mulți proprietari de animale și care va schimba, probabil, standardele industriei aviatice pe termen lung.

Roxana Cârceag si câinele Joy

Cerințe legale ale Uniunii Europene pentru transportul animalelor în avion pentru cei care nu pot plăti pentru condiții VIP

Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (UE) Nr. 576/2013 din 12 iunie 2013 stabilește normele pentru transportul animalelor de companie, inclusiv aspecte precum identificarea, înregistrarea și controlul sanitar-veterinar al animalelor.

Primul pas în pregătirea călătoriei cu animalul tău de companie este identificarea acestuia. Conform legislației europene, animalele de companie trebuie să aibă un microcip de identificare implantat sub piele. Acesta trebuie să fie citit cu un cititor de microcipuri compatibil ISO. Acest microcip este esențial pentru a putea localiza animalul în cazul în care acesta se pierde.

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru transportul cu avionul al animalului de companie

Înainte de zbor, este important să verifici documentele necesare și să te asiguri că animalul tău de companie este pregătit pentru călătorie. Documentele necesare includ:

  • un pașaport pentru animalele de companie;
  • un certificat de sănătate;
  • dovada vaccinării;
  • vaccinul împotriva rabiei;
  • dovada unui tratament antiparazitar recent;
  • microcip implantat sub piele.

Animalele pot necesita o serie de proceduri de sănătate, cum ar fi tratarea de tenie între 120 de ore și până la 24 de ore înainte de zbor, dacă zona de destinație nu este afectată de tenie (Finlanda, Irlanda, Malta, Norvegia și Irlanda de Nord). În cazul curselor în afara UE, poate fi necesar un certificat de sănătate de la veterinar.

 

Ce companii aeriene permit transportul animalelor de companie cu avionul?

Transportul animalelor de companie cu avionul poate fi o experiență stresantă, atât pentru tine cât și pentru animalul tău. Însă, dacă te informezi corespunzător și alegi o companie aeriană prietenoasă cu animalele, călătoria poate deveni mult mai ușoară.

Companiile Tarom, Airfrance, Blue Air, Finnair, Iberia, Lufthansa, KLM, Swiss, Tap Air și Turkish Airlines permit transportul animalelor de companie. Acestea au o politică clară în acest sens și oferă opțiuni variate pentru transportul animalelor, fie în cabina avionului, fie în cală. Totuși, este important să te informezi în detaliu despre condițiile specifice fiecărei companii. Unele pot impune restricții legate de dimensiunea, greutatea sau rasa animalului, în timp ce altele pot solicita documente medicale specifice.

Pe de altă parte, există și companii aeriene care nu permit transportul animalelor de companie, cu anumite excepții. Wizz Air și Ryanair, de exemplu, nu permit transportul animalelor de companie, cu excepția câinilor ghid sau de asistență, pe anumite rute. În cazul acestor companii, este esențial să îți verifici drepturile de pasager și să te asiguri că îndeplinești toate cerințele stabilite de acestea pentru transportul animalelor.

Ce animale pot călători în cabina avionului?

Una dintre dilemele cu care te-ai putea confrunta atunci când călătorești cu avionul împreună cu un animal de companie este unde să-l transporti: în cabina avionului sau în cală?Ambele opțiuni au avantajele și dezavantajele lor, iar alegerea depinde în mare măsură de specificațiile fiecărei companii aeriene și de confortul animalului tău.

Călătoria cu animalul de companie în cabină

Trebuie să știi că normele pentru transportul animalului în cabină sunt foarte clare. Majoritatea companiilor aeriene impun o greutate maximă a animalului de 8 kg, incluzând și cutia de transport. În plus, dimensiunile cutiei de transport sunt, de obicei, limitate la 46 cm lungime, 28 cm lățime și 24 cm înălțime.

Condițiile de transport pentru animalele de companie în cabină sunt, de asemenea, foarte stricte. Cutia de transport trebuie să fie sigură, ventilată și suficient de spațioasă pentru ca animalul tău să se poată întoarce în ea. Companiile aeriene recomandă ca aceasta să fie plasată sub scaunul din fața ta pe durata zborului. Este strict interzisă scoaterea animalului din cutie pe durata călătoriei.

Când vine vorba de câinii de serviciu sau ghizi, regulile sunt puțin mai flexibile. Aceștia pot fi aduși în cabină indiferent de dimensiunile lor, cu condiția să poată fi așezați în fața scaunului tău, fără a obstrucționa culoarul. Vei avea nevoie de documente care să ateste statutul câinelui tău, precum și un certificat medical care să confirmă necesitatea acestuia.

Călătoria cu animalul de companie la cală

Dacă prietenul tău blănos depășește greutatea maximă admisă pentru cabina avionului, va fi transportat în cală. De asemenea, unele rase de câini, considerate potențial agresive, vor fi transportate în cală, indiferent de greutatea lor.

La capitolul costuri, prețul pentru transportul animalului în cală este influențat de greutatea acestuia. În cazul în care animalul depășește limita maximă de greutate admisă, va fi transportat în compartimentul cargo, ceea ce poate atrage costuri suplimentare.

În ceea ce privește condițiile de transport, trebuie să asiguri confortul și siguranța animalului. Acesta trebuie să fie transportat într-o cușcă corespunzătoare, care să respecte normele impuse de compania aeriană și de Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA).