Lumea animalelor

Lăsat într-un loc împreună cu toate lucrurile sale, un câine își așteaptă neclintit familia!

Lăsat într-un loc împreună cu toate lucrurile sale, un câine își așteaptă neclintit familia!

Câinele a fost salvat dintr-o zonă izolată din Texas!

Un câine care fost abandonat într-un loc izolat din Texas își aștepta nerăbdător familia, însă faptul că el avea toate lucrurile personale lângă, i-a dus imediat cu gândul pe salvatori că acesta a fost abandonat.

Din fericire, voluntarii de la „Tao Animal Rescue” din Fort Worth l-au găsit la timp şi au decis să-l ajute.

Stăpânii l-au abandonat cu toate lucrurile îngrămădite în cuşcă, fără să se gândească la pericolele la care îl supun atunci când îl lasă singur.

După mai multe încercări, loialitatea şi răbdarea s-au prăbuşit şi salvatorii au reuşit să facă progrese. In cele din urma cei veniti sa-l ajute l-au urcat în mașină și l-au dus la adăpostul organizației. Acolo a fost examinat de un medic veterinar care a stabilit că stare lui este bună.

Lăsat într-un loc împreună

În ceea ce-i priveşte pe cei responsabili de acest abandon, nu se ştie absolut nimic. Acest prieten blănos nu avea microcip, aşa că salvatorii săi intenţionează să-l dea cât mai curând spre adopţie, astfel încât să-şi poată găsi o familie adevărată care să-l iubească necondiţionat.

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

5 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

6 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

6 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

6 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

6 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

6 zile ago

Parteneri