Sari la conținut
Home » La o săptămână după ce a fost salvat din apele înghețate ale Târnavei Mari, câinele și pompierul erou sunt cei mai buni prieteni

La o săptămână după ce a fost salvat din apele înghețate ale Târnavei Mari, câinele și pompierul erou sunt cei mai buni prieteni

Imagini incredibile cu pompierul care a salvat un câine săptămâna trecută din apele înghețate ale Târnavei Mari. La o săptămână după ce a fost salvat, câinele și pompierul erou sunt cei mai buni prieteni.

Săptămâna trecută, marți, pompierii au postat un videoclip din timpul procesului de salvare al unui cățel din apele înghețate ale râului

Un cățel a avut ghinionul să cadă în apele înghețate ale Târnavei Mari, iar fără intervenția pompierilor din Blaj, totul putea deveni o tragedie.

Din fericire, animalul de companie a avut noroc să aibă parte de ajutorul unor profesioniști în astfel de cazuri, iar cu ajutorul unei scări pe care au întins-o pe apele înghețate, cățelul a putut fi salvat. După ce a fost salvat, animalul a fost predat stăpânului.

După o săptămână, Ministerul Afacerilor Interne a postat o poză emoționantă cu cei doi!

Prin intermediul unei postări pe Facebook, Ministerul Afacerilor Interne a dorit să își arate mulțumirea și respectul față de acțiunea salvatoare a pompierului, fiind vizibilă bucuria celor doi noi prieteni:

”Se numește Dorin, are 36 de ani și, nici nu avea cum altfel, este un mare iubitor de animale. El este pompierul care săptămâna trecută l-a salvat, din apele Râului Târnava Mare în care căzuse, pe Miky, un cățel din rasa Malamut de Alaska. Cei doi s-au revăzut la sediul unității de pompieri, iar Dorin i-a promis noului său prieten că, pe lângă cele două pisici pe care le are acasă, în curând va avea și un câine!” au scris pe Facebook, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Dorin și Miky, cei mai buni prieteni