Din cuprinsul articolului
Întâmplare demnă de un film horror. Potrivit unui comunicat al RAADPFL Craiova, acest lup nu aparţine Grădinii Zoologice, ci ar fi fost în mod intenţionat eliberat în parc de către persoana care l-a deţinut.”În cazul lupului găsit în Parcul „Romanescu” s-a întocmit o lucrare cu caracter general la nivelul Secţiei 2 Poliţie Craiova. Nu este vorba despre o fapta de natură penală. Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea persoanei care a abandonat animalul respectiv în Parcul „Nicolae Romanescu”, urmând că ulterior să i se aplice o sancţiune contravenţională conform prevederilor Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, al cărei cuantum e cuprins între 1.000 şi 3.000 lei”, afirmă IPJ Dolj într-un comunicat de presă.”În dimineaţă zilei de 16.05.2017 pe aleile din Parcul Romanescu a fost văzut în libertate un animal sălbatic din specia lup. S-a procedat de urgenţă la capturarea acestuia, constatându-se că acest exemplar nu aparţine Grădinii Zoologice Craiova, fiind în mod intenţionat eliberat de posesorul acestuia în incinta Parcului „Nicolae Romanescu”, întrucât la momentul capturării acestuia, lupul avea în jurul gâtului o zgarda împotriva paraziţilor”, se menţionează în comunicatul RAADPFL Craiova.Lupul a fost prins, tratat, deparazitat şi închis separat într-unul din spaţiile special amenajate ale Grădinii Zoologice din Parcul „N. Romanescu”, mai afirmă IPJ Dolj, conform hotnews.ro.ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ:
Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…
O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…
De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…
Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…
Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…
O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…