Lumea animalelor

Îndurerată că și-a pierdut puii, o cățelușă a adoptat trei pisoi orfani!

Îndurerată că și-a pierdut puii, o cățelușă a adoptat trei pisoi orfani!

Puii de pisică au stabilit imediat o legătură specială cu o cățelușă care avea să le devină mamă!

După ce și-a pierdut puii în momentul în care a încercat să îi aducă pe lume, o cățelușă pe nume Milo a fost foarte afectată de toată această poveste, iar voluntarii unui adăpost erau îngrijorați cu privire la soarta ei. Ea a fost surprinsă în momentul în care rătăcea pe străzi, vizibil afectată de cele întâmplate.

Cățelușa a ajuns la centrul pentru animale Sunshine Dog Rescue, voluntarii încercând din răsputeri să îi găsească un cățeluș orfan, pentru a putea crea o legătură între cei doi. Din păcate nu au reușit, indiferent de cât au încercat, însă au auzit detalii despre câţiva pisoi care fuseseră abandonaţi şi aveau nevoie de dragoste şi atenţie.

Ei i-au adus pisoii, unul câte unul, iar ea nu a arătat absolut niciun semn de agresiune sau respingere. În schimb, Milo a decis să îi adopte cu multă dragoste, iar acum ei au devenit de nedespărțit.

Cei trei s-au acomodat incredibil de repede cu noua lor mamă, totul devenind o frumoasă poveste de adopție între animale din specii diferite.

Videoclipul de mai jos prezintă frumoasa poveste a celor patru animale de companie care au reușit să impresioneze pe toată lumea.

Zilele au trecut, iar acum pisoii sunt de nerecunoscut, însă cu siguranță că nu își vor uita niciodată mamă adoptivă, indiferent de locul și familie în care vor ajunge.

cățelușă adorabilă alături de puii săi

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

4 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL