Categories: Lumea animalelor

În premieră, o materie în școli despre animalele de companie. Ce vor studia, concret, copiii

O materie în școli despre animalele de companie a apărut în Ilfov, iar dacă lucrurile decurg bine se va putea extinde și la nivel național. Cursul este destinat îngrijirii animalelor de companie și se va desfășura pe perioada a cinci luni, în două școli din județul Ilfov.

Programul este inspirat după modelul altor țări, unde deja se aplică cu succes în străinătate. Cursul este unul interactiv, copiii nu se vor plictisi, întrucât pe lângă discuțiile cu voluntari prin intermediul cărora coei mici vor afla multe informații interesante despre animalele de companie preferate, vor avea și o clinică mobilă, dar și ocazia de a merge la un adăpost.  Ora destinată îngrijirii animalelor va fi predată elevilor din clasele a VI-a.

Prin intermediul acestui proiect, se dorește să se atragă atenția asupra adopției

Problema câinilor fără stăpân ajunge și în atenția copiilor care învață în câteva școli din județul Ilfov, sub formă de materie opțională. Din zece câini abandonați în Europa, doar unul este adoptat, arată statisticile, potrivit impact.ro.

O materie în școli despre animalele de companie va ajuta copiii să înțeleagă de ce câinii le sunt așa de buni prieteni oamenilor și, de asemenea, vor învăța în cadrul cursului ce atitutudine trebuie să adopte față de animale, ce tip de comportament, astfel încât să nu devină agresivi.

Anca Florea, manager proiect: „O dată pe lună vom merge la fiecare clasă de a VI-a și le vom vorbi copiilor despre protecția animalelor, vorbim despre adopție, ce presupune să adopți, de unde, cum adoptăm, ce presupune viața unui medic veterinar pe teren. Va fi un curs interactiv, pentru că au și o clinică mobilă. Va fi o excursie la adăpost. Ce experiență poate fi mai bună să vadă ce înseamnă viața în adăpost”.

Anca Tomescu, Animal Society: „Noi nu suntem profesori. Noi lucrăm pe teren și ne unim cu cei care știu să predea. Încurajăm voluntariatul și informarea privind bunăstarea animalelor. Nu trebuie să ai un animal acasă ca să îți pese”.

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

4 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago