Categories: Lumea animalelor

Fosilele unui dinozaur uriaș carnivor au fost descoperite în America de Nord

În cel mai recent număr al revistei „Nature Communications” poate fi citit un articol despre o nouă specie de dinozaur care a trăit în cretacicul superior și a fost descoperită în America de Nord.„Siats meekerorum”, o denumire care face referire la numele unui monstru mâncător de oameni dintr-o legendă indiană, este doar al doilea dinozaur din familia carcharodontosaurus, dinozauri carnivori uriaşi, descoperit în America de Nord.Primul carcharodontosaurus nord-american, Acrocanthosaurus atokensis, a fost descoperit în 1950.

Fosila de Siats meekerorum, descrisă de Lindsay Zanno de la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Carolina de Nord şi Peter Makovicky de la Muzeul de Istorie Naturală Field din Chicago, aparţinea unui exemplar de peste nouă metri şi care avea o greutate de cel puţin patru tone. În pofida acestui gigantism, oasele descoperite au aparţinut unui animal tânăr.

Cercetătorii sunt de părere că un animal adult ar fi putut atinge talia lui Acrocanthosaurus, cele două specii rivalizând pentru ocuparea locului al doilea în topul celor mai mari dinozauri carnivori din America de Nord. În acest top, primul loc este deţinut de ferocele Tyrannosaurus rex, care putea ajunge la o greutate de şapte tone.Potrivit oamenilor de ştiinţă, în cretacicul superior (în urmă cu 66 milioane de ani – 100 milioane de ani), Siats meekerorum semăna groază pe un teritoriu ce corespunde actualului stat american Utah. Nu se ştie deocamdată cine deţinea rolul de prim prădător în acea epocă în America de Nord.În epoca în care trăia Siats meekerorum, peisajul era plin de verdeaţă, populat cu dinozauri erbivori, broaşte ţestoase, crocodili şi alţi prădători, precum primii tyranozauri.Carcharodontosaurii au domnit mai mult timp în America de Nord decât ne aşteptam„, a declarat Lindsay Zanno. De fapt, Siats meekerorum acoperă o lacună de peste 30 de milioane de ani în registrul fosil, perioadă în care rolul de principal prădător a trecut de la carcharodontosaurii din cretacicul inferior la tyranozaurii de la sfârşitul cretacicului.Siats meekerorum i-ar fi împiedicat astfel pe micii tyranozauri să ajungă în vârful lanţului trofic. Abia după dispariţia lor tyranozaurii au putut să evolueze şi să devină prădători uriaşi.sursa: mediafax.ro

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

4 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

5 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

5 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

5 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

5 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

5 zile ago

Parteneri