Lumea animalelor

După opt ani ținut în lanțuri, un cățel cunoaște pentru prima dată libertatea!

După opt ani ținut în lanțuri, un cățel cunoaște pentru prima dată libertatea!

Câinele a fost salvat de la o fermă din Spania!

Pe nume Bron, un cățel fost salvat dintr-o fermă din Spania, de către voluntarii de la Animal Rescue España. Patrupedul era vizibil afectat, cu nevoie urgentă de tratament la un medic veterinar.

„A fost unul dintre cele mai dificile cazuri cu care ne-am confruntat”, a declarat Pilar Delgado, membru al echipei de salvare. „Când ne-am apropiat, a fugit mârâind”.

El a rămas mereu alert şi nu a lăsat pe nimeni să se apropie, fiind încă marcat de traumele din trecut. Treptat, fără să cedeze, echipa de salvare a reuşit să-i câştige încrederea şi s-a putut apropia de câine.

Bron se află la adăpost de un an şi mai are un drum lung de parcurs pentru a-şi depăşi temerile. Scopul este acela de a-l pregăti pentru a fi adoptat de o familie iubitoare.

Din fericire pentru el, voluntarii și celelalte animale au reușit să îi oferă un mediu extrem de plăcut și prietenos, în care el a putut să își recapete treptat încrederea.

Acum, patrupedul este de nerecunoscut, iar peste ceva timp va reuși să își găsească o familie!

După opt ani ținut în lanțuri

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

4 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

4 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

4 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ