Lumea animalelor

De ce să ne STERILIZĂM animalul de companie?

Din cuprinsul articolului

De ce să ne STERILIZĂM animalul de companie? Castrarea animalelor de companie este o operație de rutină, prin care sunt îndepărtate organele reproducătoare.

Pentru masculi:

Această operație implică eliminarea testiculelor, iar pentru femele îndepărtarea ovarelor și, uneori, a uterului. Medicii veterinari spun că este o operație ușoară, însă dacă nu este făcută la timp pot apărea complicații severe.

Pentru femele:

Iar pentru femele procedura este numită sterilizare. Această operație poate preveni problemele de sănătate ale câinelui tău și îți va aduce liniște, potrivit veterinarul.ro.De ce să ne STERILIZĂM animalul de companie? Ei bine, poza postată de stăpâna unei cățelușe pe o rețea de socializare poate fi răspunsul acestei întrebări. Cățelușa de mai jos a fost diagnosticată cu PIOMETRUL, o afecțiune caracterizată prin acumulare de puroi în cavitatea uterină. Din fericire, aceasta a scăpat cu viață.Dacă te gândești să îți castrezi sau sterilizezi câinele, vorbește cu medicul veterinar cât mai repede pentru a primi răspunsuri la întrebările tale legate de posibilele efecte secundare, costuri și multe altele.

 

 

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

4 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

5 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

5 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

5 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

5 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

5 zile ago

Parteneri