Lumea animalelor

INEDIT! Concert rock pentru pisici. Ce pune la CALE o asociație de protecția animalelor

Concert rock pentru pisici. Ce pune la CALE o asociație de protecția animalelor!Câțiva artiști s-au mobilizat pentru ajutorarea animalelor. Animal Life, o asociație de protecția animalelor din Sibiu, va organiza în 11 noiembrie un concert rock, iar, cu banii strânși din bilete, va ajuta cu tratamente, castrări și adopții pisicile, potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES.Ela Brai, Wildchild, Changeover și Fără Filtru sunt trupele ce vor susține concertul „Animals Rock”, aflat la cea de doua ediție.”Animal Life devin din ce în ce mai inventivi pentru a-și finanța activitățile. Dacă până acum au alergat maratonul, au pozat pentru calendare și au vândut de toate, în 11 noiembrie la Imperium se va cânta rock tot pentru a ajuta animalele! Ela Brai, Wildchild, Changeover și Fără Filtru sunt trupele care vor susține concertul Animals Rock aflat se pare la a doua ediție! Unii dintre artiști sunt și voluntari Animal Life, iar fondurile obținute vor fi folosite pentru divizia de pisici a organizației, care ajută anual cu tratamente, castrări și adopții cca 600 pisici pe an! Așadar, pentru rock și fapte bune haideți în 11.11.2017 ora 20,00 la Imperium Live Sibiu! Prețul biletului livrat în contul Animal Life este de 15 lei / persoană”, se arată în comunicat.La prima ediție, Animal Life a reușit să strângă câteva sute de lei, a precizat pentru AGERPRES, Andreea Roseti, președintele Animal Life Sibiu. Potrivit sursei citate, adăpostul Animal Life a reușit să sterilizeze în acest an aproape 700 de animale.În prezent, Animal Life construiește un adăpost pentru o sută de câini abandonați.Dacă ți-a plăcut acest articol, dă un LIKE la pagina de Facebook AnimalZooANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ 3 ȘTIRI DE TOP:

Mesaj DUREROS pe Facebook: ”Nu suntem niciodată pregătiți să spunem ADIO” / FOTO

27 Oct, 2017 la 10:49 amModifica

Înca un CAZ DE CRUZIME îngrozește opinia publică din Romania. Află MOTIVUL HALUCINANT pentru care un bătrân și-a legat câinele de calea ferată!

27 Oct, 2017 la 9:39 amModifica

Comportamentul ciudat al câinelui şi explicaţia lui: De ce “clanțăne” din dinți? De ce suge anumite obiecte? VIDEO

27 Oct, 2017 la 8:59 amModifica

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL