Lumea animalelor

Chiar dacă el urma să fie adoptat, un Pitbull refuză să plece fără cel mai bun prieten al său!

Chiar dacă el urma să fie adoptat, un Pitbull refuză să plece fără cel mai bun prieten al său!

O prietenie cu totul deosebită!

Câinii sunt ființe extrem de loiale, care ar face orice pentru cei dragi, exact ca în următoarea poveste.

Merrill şi Taco au ajuns în timp să fie cei mai buni prieteni. Merrill este o femelă PitBull în vârstă de trei ani, iar Taco este un Chihuahua de opt ani. S-au întâlnit la adăpostul „Rocket Dog Rescue”, unde au trăit împreună ani de zile.

Nu a durat mult până când Merrill şi Taco să stabilească o legătură puternică. În perioada petrecută la adăpost, Merrill a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală. Operaţia era o chestiune de viaţă şi de moarte, iar Taco s-a dovedit a fi un adevărat prieten.

Când cineva a venit să adopte un animal de la adăpost, acea persoană s-a îndrăgostit pe loc de Merrill. Dar căţeluşa a refuzat să-l părăsească pe Taco.

Aceşti câini vor rămâne mai buni prieteni pentru tot restul vieţii!

Din fericire, proprietarul a avut o inimă mare. Fără să stea pe gânduri, acesta s-a hotărât să-i ia pe cei doi prieteni acasă cu el. Ambii câini îi sunt veşnic recunoscători că nu îşi vor petrece zilele separaţi unul de celălalt.

În acest moment, Merrill şi Taco trăiesc fericiţi în căminul lor permanent. Au găsit o familie iubitoare şi cel mai important lucru, au reuşit să rămână nedespărţiţi.                                                                Chiar dacă el urma să fie adoptat

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

4 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri