Din cuprinsul articolului
Centrul de salvare „Save A Paw” din Essex transformat în ”Centrul Groazei” Ceea ce trebuia să fie un sanctuar al speranței s-a dovedit a fi un abator clandestin, o scenă de coșmar care sfidează orice urmă de umanitate. La centrul de salvare „Save A Paw” din Essex, masca „salvatorului” Oaveed Rahman a căzut, lăsând în urmă un peisaj apocaliptic: 41 de câini morți, găsiți în diverse stadii de descompunere, aruncați printre 21 de supraviețuitori scheletici.
Însă indignarea proprietarilor care și-au încredințat animalele acestui individ atinge cote maxime, în condițiile în care poliția refuză să sape sub terasele proaspăt betonate ale complexului, arată BBC
„Dacă ar fi fost oameni, toată casa ar fi fost dărâmată”
Proprietarii victimelor, oameni care au luat decizii sfâșietoare de a-și ceda animalele crezând că le oferă o șansă la reabilitare, privesc acum cu oroare spre proprietatea de pe Hope Road.
Daryll Olde, care și-a lăsat mastiff-ul tibetan, Tiny, în grija centrului, este convins că bilanțul oficial de 41 de morți este doar vârful aisbergului. Indignarea sa este alimentată de o observație sinistră: în plină iarnă, Rahman betona cu sârguință o terasă.
„Cred cu tărie că, dacă vor săpa acea terasă, vor fi sute de câini acolo, 100%”, declară Olde, vizibil marcat de lipsa de acțiune a autorităților.
Pentru el, standardele duble ale justiției sunt strigătoare la cer:
„Din cauza numărului mare de câini care au murit acolo, trebuie să fi fost mai mulți. Dacă am fi avut de-a face cu oameni, toată casa ar fi fost dărâmată.”
Justiția care „nu poate” oferi răspunsuri
În timp ce Oaveed Rahman a fost condamnat la cinci ani de închisoare — o pedeapsă pe care mulți o consideră derizorie față de amploarea cruzimii și a fraudelor comise — Poliția din Essex pare să fi pus punct căutărilor. Deși inițial au fost găsiți 37 de câini morți, iar o căutare ulterioară a mai scos la iveală încă patru, anchetatorii susțin că starea „deplorabilă” a locației face imposibilă găsirea tuturor răspunsurilor.
Această resemnare oficială este primită cu furie de către cei care încă își caută prietenii necuvântători. Caroline Park, care și-a trimis cei doi câini la centru, trăiește un calvar al incertitudinii. Deși a aflat că unul dintre câini a fost vândut ilegal, soarta celui de-al doilea, Demon, rămâne un mister negru.
„Dacă ar fi fost o scenă a crimei în care ar fi găsit rămășițe umane, ar fi săpat toată grădina în căutarea mai multor dovezi”, spune ea, denunțând lipsa de importanță acordată acestor vieți.
Tortura psihologică a lipsei de răspunsuri este insuportabilă:
„Dar dacă nu o fac, mă voi întreba mereu: «A scăpat sau e îngropat undeva în grădină?»”
O scenă „profund tulburătoare” și o vină colectivă
Superintendentul Leigh Norris a descris ancheta ca fiind una „incredibil de tulburătoare”, recunoscând că animalele au fost găsite în condiții greu de imaginat. Totuși, scuza condițiilor de la adresă care „fac imposibilă” o excavare completă sună, pentru publicul revoltat, ca o capitulare în fața unui criminal.
În timp ce poliția susține că a investit peste 260 de ore în percheziții, pentru proprietarii care și-au văzut animalele transformate în „dovezi în stare de descompunere”, timpul nu înseamnă nimic fără dreptate completă. Întrebarea rămâne una dureroasă: câte alte sute de inimi care au bătut cu încredere în oameni sunt acum acoperite de betonul tăcerii de la Save A Paw?
Sistemul a eșuat nu doar prin faptul că a permis unui astfel de individ să opereze un centru de „salvare”, ci și prin refuzul de a merge până la capăt pentru a scoate la lumină fiecare victimă a acestui cimitir de lux transformat în lagăr de exterminare.
