Sari la conținut
Home » Cele mai incredibile lucruri despre câini. Care sunt acestea?

Cele mai incredibile lucruri despre câini. Care sunt acestea?

Ai un cățel bipolar?

Cele mai incredibile lucruri despre câini. De-a lungul mileniilor, câinii au fost considerați cel mai bun prieten al omului și au adus o mulțime de aspecte incredibile în viețile noastre. Acești companioni extraordinari sunt mereu alături de noi când avem nevoie de ei.

Ne oferă iubire necondiționată și companie. Câinii sunt capabili de mult mai multe lucruri uimitoare decât doar prietenia și afecțiunea pe care o oferă.

Cele mai incredibile lucruri despre câini

Iată o listă de 10 aspecte incredibile despre câini:

1. Simțul lor olfactiv este de cel puțin 40 de ori mai dezvoltat decât al nostru. Aria din creierul lor responsabilă de detectarea mirosurilor este de aproximativ 40 de ori mai mare decât a noastră. Acest lucru le permite să detecteze o gamă mult mai largă de mirosuri.

Fapt care îi face extrem de utili în diverse domenii, cum ar fi detectarea persoanelor dispărute, drogurilor sau chiar bani contrafăcuți.

2. Câinii au un simț olfactiv atât de puternic încât pot fi instruiți să detecteze afecțiuni medicale. Există câini dresați care pot identifica diferite afecțiuni medicale. Au ajutat la diagnosticarea acestora sau alertându-și stăpânii în cazul necesității de a lua medicamente. Unii câini au fost antrenați să detecteze chiar infecția cu COVID-19.

3. Câinii pot adulmeca și respira în același timp. Structura lor nazală le permite să respire liber în timp ce simt mirosurile, ceea ce îi ajută să fie mereu vigilenți în căutarea hranei, a potențialelor pericole sau a prietenilor.

4. Mulți câini sunt înotători talentați, deși există excepții care nu suportă apa. Rase precum Terranova au fost folosite tradițional ca ajutoare pentru pescari și salvamari datorită abilităților lor de înot.

5. Anumite rase de câini sunt mai rapide decât un ghepard într-o distanță lungă. Ogarul, cea mai rapidă rasă de câini, poate atinge viteze de până la 72,4 km/oră.

Deși ghepardul este cel mai rapid animal terestru, atingând 112,6 km/oră. Ghepardul poate menține această viteză doar pentru scurte perioade, în timp ce ogarul poate alerga la viteza maximă pe distanțe mai lungi.

Câinii au un auz extrem de sensibil

6. Câinii pot fi dreptaci sau stângaci, la fel ca oamenii. Creierul lor este împărțit în două emisfere, dreapta și stânga, fiecare controlând partea corespunzătoare a corpului.

Poți observa dacă câinele tău este dreptaci sau stângaci urmărind cu ce lăbuță se joacă mai des.

7. Câinii au un auz extrem de sensibil. Percep sunete la intensități mult mai scăzute decât oamenii. Această abilitate îi face excelenți în misiunile de căutare și salvare, deoarece pot detecta sunetele din distanțe mari.

8. Câinii au aproximativ 18 mușchi pentru a-și controla urechile. Această mobilitate le ajută să capteze sunetele din diferite direcții fără a-și mișca capul.

9. Contrar oamenilor, câinii nu au glande sudoripare și nu pot transpira. Acest lucru îi face vulnerabili la supraîncălzire, mai ales în sezonul cald. Este esențial să îi ajutăm să se răcorească în acele momente.

10. Inteligența câinilor este echivalentă cu cea a unui copil de doi ani, pot învăța peste 100 de cuvinte și gesturi. Cu o educație adecvată încă de la vârste fragede, câinii pot realiza lucruri extraordinare.

Câinii au adus bucurie și contribuții semnificative în viața oamenilor de-a lungul timpului, de la vânătoare și misiuni militare până la divertisment, sport și servicii de pază. Acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile uimitoare care îi fac să fie niște adevărați supereroi în lumea animală, conform animax.ro.