Lumea animalelor

Cei mai nedoriți câini dintr-un adăpost, misiunea unei femei cu suflet mare!

Cei mai nedoriți câini dintr-un adăpost, misiunea unei femei cu suflet mare!

Ea și-a dorit să schimbe viața unor câini chinuiți de-a lungul vieții!

Adăpostul pentru animale „Asheville Humane Society” din Carolina de Nord a devenit casa unui număr impresionant de animale de companie abandonate. Chiar dacă oamenii se oferă să adopte direct din adăpost, o mare parte dintre animale nu ajung să aibă vreodată o familie doar a lor.

În aceste condiții, o femeie pe nume Leslie a decis să facă un gest cu totul demn de apreciat. Ea a mers și a întrebat care sunt acei câini care aşteaptă de cel mai mult timp să fie adoptaţi şi care au cea mai mare nevoie de îngrijiri speciale.

„Nu ne vine să credem! I l-am prezentat lui Leslie pe Sam. El a avut grave probleme medicale. A stat la noi timp de 6 luni, înainte să fie adoptat şi apoi să fie adus înapoi. Şi pe Brutus care suferă de anxietate severă de separare. El se află în grija noastră de aproape 5 luni, după ce fusese programat pentru eutanasiere”, au declarat reprezentanții adăpostului.

Nimeni nu se aștepta ca acești patrupezi să fie salvați în viitorul apropiat!

Ea le-a promis lui Sam şi lui Brutus că vor avea o familie care îi va iubi şi îi va îngriji. Fiind conştientă de teama permanentă a lui Brutus de a fi abandonat, Leslie l-a asigurat pe bătrânul câine că nu va mai fi niciodată singur.

„Nimeni nu a putut să-şi reţină lacrimile atunci când personalul, membrii consiliului de administraţie şi voluntarii s-au adunat pentru a-şi lua rămas bun de la doi dintre prietenii blănoşi preferaţi”, a scris AHS.

Câini

Cu siguranță că acest gest a schimbat total viața a două suflete chinuite, iar de acum înainte nu vor mai fi singuri niciodată!

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

4 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri