Sari la conținut
Home » Ce animale de companie preferă românii? Pe ce loc se află țara noastră la nivel global în privința populației de câini și de pisici

Ce animale de companie preferă românii? Pe ce loc se află țara noastră la nivel global în privința populației de câini și de pisici

Lista animalelor de companie nu se mai reduce de mult doar la căței pisici, hamsteri, papagali sau peștii din acvariu. Lista este completată de tot soiul de animăluțe care poate nu sunt făcute toate să conviețuiască cu omul. Să zicem că gusturile nu se discută.

Bucureștiul este orașul cu foarte mulți posesori de animale. Cel puțin una din trei familii îngrijește un papagal. Un peruș, deși pare greu de crezut pentru unii, poate deveni prieten cu omul dacă este bine dresat și dacă beneficiază de atenția cuvenită. Odată ce a prins încredere în stăpânul său, va deveni cel mai bun prieten al acestuia. 

Cum poți avea grijă de un peruș

Pe lângă rutina zilnică, schimbarea hranei și a apei, pentru a câștiga încrederea unui peruș trebuie să-i vorbiți calm și, foarte important să nu-i atingeți colivia foarte des. Altfel spus, este necesar să-i creați un mediu securizat și confortabil

Dacă sunteți o persoană căreia îi place liniștea, nu este indicat să vă luați drept companion un peruș deoarece acestuia îi place foarte mult să cânte, la fel de mult cum le place să doarmă, cam 10 ore de somn, minim.

Pentru somnul de frumusețe au nevoie de liniște completă și întuneric absolut. Pot fi hrăniți în mare parte cu semințe dar și cu morcov ras. Dacă sunt dresați cum trebuie, masculii pot să vorbească, potrivit b365.ro.

Studiile arată că animalele de companie reduc stresul fiziologic și psihologic, precum ritmul cardiac și tensiunea arterială și oferă în același timp o stare de bine și un sentiment de calm.

România deține o populație de peste 4 milioane de câini

Potrivit unui ghid australian, România deține o populație de 4,1 milioane de câini, ceea ce face ca țara noastră să ocupe un loc venerabil 17 la nivel mondial ca mărime a populației. În privința pisicilor, numărul acestora este tot pe acolo. La nivel global ocupăm locul 12 în privința populației de pisici.

La nivelul Capitalei, una din trei familii deține un animal de companie, de regulă un câine. Datele statistice arată faptul că peste 600.000 de persoane dețin animale de companie. Populația păsărilor este de 250.000 ceea ce ne plasează pe locul 20 mondial.

Numărul proprietarilor de animăluțe a crescut foarte mult în timpul pandemiei. Motive sunt cel puțin trei. Fie alungau singurătatea, înveseleau atmosfera deloc plăcută, fie erau folosite ca pretext pentru a ieși din casă.