Lumea animalelor

Cățeii din Adăpostul Constanța așteaptă să fie adoptați

Cățeii din Adăpostul Constanța așteaptă să fie adoptați. ”Adoptă un cățel!” este îndemnul Primăriei Constanța pentru iubitorii de animale. 238 de căței sunt în acest moment în Adapostul pentru animale abandonate din Constanța.

”Facem un apel la iubitorii de animale să ajute sufletele cu 4 lăbuțe și să sprijine demersurile municipalității pentru a le găsi un cămin., precizează Primăria Municipiului Constanța, prin intermediul unui comunicat oficial.

Prin decizia de a adopta, acordați o  nouă șansă și asigurați locul în adăpost pentru un alt animal abandonat care are nevoie de găzduire și îngrijire de specialitate. Numărul de locuri este unul limitat, iar instituționalizarea nu reprezintă o soluție.

Cățeii vor fi încredințați spre adopție numai după ce au fost consultați de către medicul veterinar, deparazitații, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.

Primăria municipiului Constanța încurajează adopția responsabilă a câinilor comunitari și se realizează doar după ce au fost respectate mai multe condiții:

  • prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;
  • dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;
  • acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;
  • înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân.

Cățeii din Adăpostul Constanța așteaptă să fie adoptați

În cazul în care vă decideți să faceți acest pas sunteți așteptați la Adăpostul public pentru animale abandonate din municipiul Constanța, strada Câmpul cu Flori nr.11 fostă Vârful cu Dor nr.5., mai anunță Primăria Constanța.

Programul cu publicul al adăpostului este următorul:

– luni, marți, miercuri, vineri – 10:00 – 14:00;
– joi – 09:30 – 17:30;
– sâmbătă și duminică – închis.

Persoanele care și-au asumat răspunderea îngrijirii unui câine preluat de la padoc nu trebuie să-l lase liber, din nou, pe străzi. Acestea au obligația să-l îngrijească și să respecte normele legale.

Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001., a mai precizat sursa citată.

Adopția este gratuită și reprezintă un gest nobil. Câinii fac parte din viața noastră și constituie o responsabilitate comună.

Mai multe detalii legate de adopție puteți obține de la personalul de specialitate la numărul de telefon : 0733045213

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL