Lumea animalelor

Cât de trist! Un bărbat a fost prin când vâna cu ogari. Ar fi trebuit să stea după gratii, însă…

Cât de trist! Cât de trist! Un bărbat fost prin când vâna cu ogari. Ar fi trebuit să stea după gratii, însă…Reprezentanții Autorității Județene pentru Vânătoare și Pescuit au identificat un nou caz de braconaj. Un barbat s-a folosit de câinii săi din rasa ogar, pe care i-a folosit pentru a prinde animale sălbatice.Tânărul de 22 de ani a fost prins de autorități în momentul în care se afla pe un fond cinegetic din apropiere de Galați.„Stăteam la pândă, că știam de aceste persoane că folosesc niște ogari – este primul caz de braconaj cu ogari, în județul Galați. Vânătoarea cu ogari se practică în felul următor: persoanele care dețin aceste rase de câini dau drumul la câini, după care acești câini aleargă vânatul, în special iepuri și căprioare, pentru că sunt mai ușor de prins și mai micuțe, persoanele ajungând din urmă și capturând vânatul în stare vie sau moartă”, a declarat Adrian Alexandru, director AJVPS Galați, potrivit stirileprotv.ro.Polițiștii nu au găsit asupra tânărului de 22 de ani animale vânate, așa că suspectul a scăpat doar cu o amendă.Cms. șef Gabriela Costin, IPJ Galați: „Tânărul însoțit de cei doi ogari a fost depistat de polițiști pe un fond de vânătoare din extravilanul comunei Schela. Întrucât legea interzice accesul cu ogari sau cu metiși de ogari pe fondurile cinegetice, acesta a fost sancționat contraventional.”Bărbautul pris făcând braconaj va plăti o amendă de 5.000 de lei. Tânărul sancționat nu a putut fi găsit pentru a prezenta un punct de vedere în legătură cu acest incident. Vânătoarea cu ogari reprezintă infracțiune și se pedepsește, conform legii, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Recent Posts

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

5 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

6 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

6 zile ago

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci

Ți-ai pierdut pisica, uite ce trebuie să faci! Acestea sunt câteva sfaturi adunate de la…

6 zile ago

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și el alături de acesta

Devotamentul câinilor. Un câine nu vrea să-și lase stăpânul la spital fără să fie și…

6 zile ago

Cât de des pot fi spălate pisicile

Cât de des pot fi spălate pisicile în condițiile în care se știe că pisicilor nu…

6 zile ago

Parteneri