Sari la conținut
Home » Câinii sunt capabili de lucruri uimitoare. Pot adulmeca stresul din respirația și transpirația oamenilor

Câinii sunt capabili de lucruri uimitoare. Pot adulmeca stresul din respirația și transpirația oamenilor

Patrupezii pot adulmeca stresul din respirația și transpirația oamenilor, astfel că tovarășii noștri blănoși au dovedit încă o dată cât de bine se adaptează la emoțiile noastre și cât de bine reușesc să cunoască sentimentele stăpânilor, dar nu oricum, ci în cadrul unui test științific de adulmecare.

Ca să ajungă la această concluzie,  patru câini, oferiți voluntar de către stăpânii lor, au fost antrenați, în cadrul acestui test științific, să facă o „alegere” a uneia dintre cele trei cutii cu mirosuri puse la dispoziție.

În urma testului, oamenii de știință au descoperit că patrupezii pot mirosi stresul în respirația și transpirația noastră.

În peste 650 de cazuri a fost găsită de câini o mostră de transpirație sau respirație

Astfel că, patrupezii pot adulmeca stresul din respirația și transpirația oamenilor, reușind în peste 650 din 700 de încercări să identifice cu succes o mostră de transpirație sau de respirație care a aparținut unei persoane stresate.

Cercetătorii, de la Universitatea Queen’s din Belfast, speră ca studiul lor, publicat în revista Plos One, să ajute la antrenarea câinilor specializați în terapie.

„Aveam o mulțime de dovezi că patrupezii pot capta mirosuri de la oameni care sunt asociate cu anumite afecțiuni medicale sau boli – dar nu avem prea multe dovezi că pot mirosi diferențe în starea noastră psihologică”, a declarat cercetătorul principal Clara Wilson.

Câinii reușesc să cunoască lumea cu ajutorul mirosului

Ei sunt înzestrați cu abilități extrem de sensibile de a detecta mirosul, fiind folosite pentru a depista droguri, explozibili și boli, inclusiv anumite tipuri de cancer, diabet și chiar Covid, nasul unui câine fiind un detector chimic extrem de sensibil.

În cadrul testului, au fost 36 de voluntari umani care și-au raportat nivelul de stres înainte și după ce au rezolvat o problemă dificilă de matematică.

Fiecare cutie conținea o mostră de transpirație sau de respirație de dinainte sau, atâta timp cât tensiunea arterială și ritmul cardiac au crescut și ele, de după, notează BBC.

Iar dacă cei patru câini voluntari, Treo, Fingal, Soot și Winnie, stăteau nemișcați sau se așezau în fața probei „stresate”, erau recompensați.