Sari la conținut
Home » Câinele K9, eroul unei familii! Timp record în care a găsit doi copii dispăruți

Câinele K9, eroul unei familii! Timp record în care a găsit doi copii dispăruți

Câinele K9, eroul unei familii! Timp record în care a găsit doi copii dispăruți.

Cel mai bun prieten al omului salvează noi vieți!

Câinele nu doar că este cel mai bun prieten al omului, însă ne ajută și în anumite situații care par disperate! Așa a fost și situația unor copii dispăruți din Statele Unite ale Americii.

Simţul olfactiv foarte dezvoltat le permite să lucreze alături de soldaţi, detectând substanţe explozive, atât în zonele intens circulate, cât şi în teatrele de operaţiuni.

Când şi-au dat seama că cei doi copii ai lor au dispărut într-o pădure din Virginia în timp ce se jucau, părinţii au pornit o căutare contra cronometru pentru a le da de urmă.

Neavând succes, aceştia au apelat la poliție, iar Bane, câinele K-9, a apărut însoţit de doi ofiţeri. Patrupedului i-au trebuit doar 15 minute pentru a transforma o situaţie disperată în ceva minunat.

Simţul olfactiv al unui câine este de 40 de ori mai dezvoltat decât al oamenilor şi poate detecta persoane îngropate sub dărâmături până la o adâncime de 12 metri. De asemenea, ei pot detecta sursa unui sunet cu o intensitate extrem de redusă (60 de decibeli).

Părinţii şi vecinii căutau de ore bune prin pădure, dar nu reuşeau să-i găsească pe cei doi copii în vârstă de opt ani, potrivit USA Today

Când poliţia a fost chemată, ofiţerii de la Powhatan Sheriff’s Office au sosit însoţiţi de Bane, câinele K-9 special dresat pentru astfel de situaţii.

După ce au aruncat o privire prin casă, au început să caute în pădure. În doar 15 minute, Bane a dat de urma copiilor şi apoi i-a localizat.

„De îndată ce copiii au fost în siguranţă, el s-a întors din nou în patrulare, aşteptând următoarea chemare la serviciu”, au scris ofiţerii de la Powhatan Sheriff’s Office într-o postare pe Facebook, lăudând faptele acestui câine incredibil.