Lumea animalelor

Câinele, cel mai bun prieten al omului. Iasmin, o cățelușă care a dormit pe mormântul stăpânului, confirmă această zicală. Povestea tulburătoare de viață a acesteia

Iasmin, o cățelușă abandonată, a dormit vreme de mai multe zile pe mormântul fostului stăpân, după ce ar fi fost alungată de rudele decedatului. După ce proprietarul său a murit, oamenii au izgonit-o, astfel că a preferat „să-i fie aproape” celui care a avut grijă de ea până în ultimul moment, aceasta fiind o dovadă de loialitate, o caracteristică comună a câinilor.

Această poveste tulburătoare de viață dovedește că Iasmin, o cățelușă abandonată de rudele bărbatului care a încetat din viață, este dovada vie a zicalei, câinele, cel mai bun prieten al omului.

Întâmplarea a avut loc într-un sătuc cu 200 de locuitori din județul Alba

Povestea cățelușei începe în cimitirul din Meșcreac, un sat din comuna Rădești, aflat pe malul stâng al Mureșului, între Aiud și Teiuș, județul Alba, acolo unde este înmormântat fostul său stăpân. Cățelușa ar fi fost abandonată de familie chiar în zona cimitirului din sat.

Cățelușa a mers în cimitirul satului, a mâncat ce a găsit, dar cel mai mult stâtea pe mormântul stăpânului. Oamenii din sat susțin că nu s-a mișcat prea mult de lângă mormânt, potrivit ziare.com.

În acest loc a fost găsită în urmă cu câteva zile, neîngrijită și aflată într-o stare precară, de către doi oameni. Aceștia au hotărât să o ia de acolo și să o transporte la o asociație din Alba Iulia care se ocupă de căței abandonați.

„O cunoștință m-a sunat in seara asta in disperare. Fusese în vizită la rude, iar astăzi, la plecare, a mers și la cimitir la socrul acesteia. Acolo a văzut, dormind pe mormânt, cățelușa pe care o știa a familiei rămase la țară.

În realitate, la moartea socrului, ceilalți membri ai familiei au aruncat și cățelușa care l-a iubit pe acel domn atât timp cât a trăit. Mititica, loială, nu s-a mișcat de lângă mormânt, au spus sătenii. Este atât de slabă, uscată. Cine știe când a fost ultima dată când a prins vreun colț de pâine”, a transmis Andreea Berar, reprezentanta asociației Help 4 Strays pentru „Adevărul”.

Iasmin are o vârstă fragedă, dar, cu toate acestea, nu a fost ocolită de „problemele vieții”

Iasmin este o cățelușă micuță, simpatică și, mai ales, loială, în vârstă de doar un an, iar până la aceasta vârstă putem să spunem că a acumulat „multă experiență de viață”, în pofida problemelor prin care a trecut, nu contenește să fie veselă, desi a fost găsită piele și os, în timp ce stăpea pe mormântul stăpânului.

Cazul a intrat în atenția asociației Help 4 strays, iar oamenii de acolo au salvat-o și încearcă să îi ofere tot sprijinul pentru a-și reveni. Aceasta urmează un tratament de specialitate la medicul veterinar, cât și o alimentație în concordanță cu nevoile sale, care să o facă să se pună pe picioare cât mai repede pentru a fi pregătită să fie adoptată de o familie iubitoare, așa cum a așteptat în tot acest timp.

 

 

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago