Lumea animalelor

Bucuria unui câine militar atunci când își revede partenerul din misiuni! Imagini emoționante

Bucuria unui câine militar atunci când își revede partenerul din misiuni! Imagini emoționante.

S-au despărțit în momentul în care s-a retras din armată!

Sergentul Bos a petrecut cinci ani alături de Cila în Irak. Ei au fost împreună în peste 100 de misiuni care au inclus acţiuni de patrulare şi detectarea substanţelor explozibile. Din nefericire, Bos a fost separat de femela labrador când a fost nevoit să se retragă din armată din cauza unor probleme medicale.

În 2012, când sergentul Jason Bos s-a retras din armată, el a trebuit să se despartă de partenera sa, căţeluşa K9 pe nume Cila, care a continuat să fie folosită în misiuni.

Potrivit thedodo.com, Jason a aflat că partenera lui dragă, care i-a fost alături în atâtea momente dificile, va fi retrasă din misiuni. Acela a fost momentul când a simţit că trebuie să facă tot ce-i stă în puteri pentru a o adopta. Cu ajutorul unor prieteni speciali a fost pusă la cale o reuniune incredibilă.

Drept urmare, cu ajutorul organizaţiilor American Humane Association şi Mission K9 Rescue, Cila a călătorit cu avionul până la Chicago, pentru a se reîntâlni cu Sgt. Bos în terminalul Sosiri al Aeroportului Internaţional O’Hare.

Bucuria unui câine militar când își revede partenerul!

Nu este deloc surprinzător faptul că aceşti soldaţi stabilesc o legătură atât de puternică cu prietenii lor cu patru picioare.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ