Sari la conținut
Home » ASPA și Poliția Locală a Municipiului București au prezentat rezultatele acțiunilor comune de informare și control

ASPA și Poliția Locală a Municipiului București au prezentat rezultatele acțiunilor comune de informare și control

ASPA și Poliția Locală a Municipiului București au prezentat rezultatele acțiunilor comune de informare și control, cu privire la respectarea obligativității sterilizării câinilor de rasă comună cu deținător

Joi, 14 decembrie, Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și Poliția Locală a Municipiului București (PLMB) au organizat, la ARCUB, evenimentul „Sterilizarea Câinilor, Responsabilitate Colectivă”, în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele acțiunilor comune de informare și control începute în luna august 2023, cu privire la respectarea obligativității sterilizării câinilor de rasă comună cu deținător.

Astfel, începând din luna august, echipe mixte ale ASPA și PLMB au vizitat 3.100 de imobile, cu 4.448 câini deținuți și au constatat că doar 30% din căței sunt sterilizați și microcipați. Au fost date 2.100 de Notificări de intrare în legalitate, în termen de 30 de zile. În urma acestora, peste 50% dintre proprietarii notificați au intrat în legalitate.

Polițiștii locali au aplicat 221 de amenzi, cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

Eduard Stroe, directorul general al Poliției Locale a Municipiului București: „Poliția Locală aplică amenzi celor care refuză să înțeleagă că legea trebuie respectată. Știu că aceste amenzi pot fi considerate de unii cetățeni ca fiind drastice, însă în realitate nu facem altceva decât să punem în aplicare legea și să protejăm comunitatea”.

Precizăm că în cadrul acțiunilor de verificare, polițiștii locali controlează carnetele de sănătate ale câinilor, pentru a vedea dacă patrupedele sunt microcipate, înregistrate în RECS și sterilizate.

În cazul în care aceste obligații legale nu sunt îndeplinite, polițiștii înmânează deținătorilor de câini Notificări cu termen de 30 de zile de intrare în legalitate, urmând ca ulterior să fie făcută dovada respectării legislației. În cazul nerespectării termenului de 30 de zile, polițiștii locali aplică amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.

Cătălina Trănescu, directorul general al ASPA: „Aceste acțiuni de verificare a deținătorilor de câini realizate de Poliția Locală a Municipiului București și ASPA, cu sprijinul Jandarmeriei București au fost o noutate absolută.

Este pentru prima dată când a fost pusă în aplicare legislația existentă din 2014 în mod coordonat și bine structurat, alocându-se resurse considerabile pentru verificarea respectării prevederilor legale.

Cifrele vorbesc de la sine. Notificarea cu termen de intrare în legalitate și oferirea sterilizării gratuite sunt rețeta eficientă care aduce rezultate rapide, de aceea vom continua acțiunile de teren și în 2024”.

La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor publice – ANSVSA, DSV București, Serviciul pentru Protecția Animalelor din cadrul Poliției Române, Jandarmeria București, Polițiile Locale de Sector, Colegiul Medicilor Veterinari, Facultatea de Medicină Veterinară, reprezentanți ai ONG-urilor, persoane publice și iubitori de animale, care au fost invitați să se alăture acțiunilor de teren în anul 2024, pentru a crește numărul de câini sterilizați din București, și implicit pentru a reduce abandonul.