Sari la conținut
Home » Animalele de companie cu averi de ordinul milioanelor de dolari! Explicația acestui fenomen neobișnuit

Animalele de companie cu averi de ordinul milioanelor de dolari! Explicația acestui fenomen neobișnuit

Din cuprinsul articolului

Animalele de companie cu averi de ordinul milioanelor de dolari! Explicația acestui fenomen neobișnuit.

Unii iubitori de animale s-au gândit să lase averea pe seama animalelor de companie!

Cu toții iubim animalele, fiecare în felul și după posibilitățile sale. Un simplu gest de a adopta sau a salva o viață a unui animal aflat în suferință este un lucru mai mult decât suficient atunci când facem asta cu inima deschisă. Însă, ce părere au vedetele despre oferirea unei vieți cât mai bune animalelor de companie?

Animalele de companie cu averi impresionate

  1. Pisica persană a designerului Karl Lagerfeld

Necăsătorit şi fără copii, Karl Lagerfeld a confirmat cu puţin timp înainte de a muri că a desemnat-o pe Choupette moştenitoare oficială, „printre alţii“. Aşadar, pisica va împărţi averea de peste 170 de milioane de dolaricu Hudson Kroenig, finul designerului de modă german.

2. Gunther IV

Gunther IV este numele unuia dintre cei mai bogați câini din lume. Atunci când stăpâna a decedat, în 1991, ea i-a lăsat moștenire cățelului ei, Gunther III, 80 de milioane de dolari. Averea incredibilă a fost moștenită, ulterior, de fiul patrupedului – Gunther IV.

3. Grumpy Cat

Grumpy Cat este una dintre cele mai cunoscute pisici din lume. Felina a apărut într-un film, la nenumărate emisiuni, dar și în o mulțime de reclame. Averea pisicii s-ar ridica la aproximativ 100 de milioane de dolari.

4. Câinii lui Gail Posner

Gail Posner, milionara care a murit la 67 de ani, și-a lăsat câinilor aproape toată averea, respectiv 8 milioane de lire sterline, fiului lăsându-i moștenire ce a mai rămas, adică 650.000 de lire sterline.

5. Găina Gigoo

Gigoo este cea mai bogată găină din lume, având o avere de 15 milioane de dolari. Averea i-a fost lăsată moștenire de către Miles Blackwell, patronul unei edituri. După ce soția lui a murit, Blacwell nu a dorit să ofere bani niciunei rude, așa că s-a decis să îi lase găinii sale preferate.