Sari la conținut
Home » Animalele de companie au voie în tren? Care sunt condițiile?

Animalele de companie au voie în tren? Care sunt condițiile?

Animalele de companie au voie în tren?

Animalele de companie au voie în tren? De multe ori, cei care au vrut să-și transporte animalele de companie cu CFR Călători s-au întrebat dacă au voie să facă un astfel de gest. Pentru a nu mai exista neclarități, compania a anunțat care este răspunsul și care sunt excepțiile de la regulă.

În mod normal, nu ai voie să intri în tren cu animale, păsări, reptile, insecte vii. Pe de altă parte, unele animale fac excepție, dar pot fi transportate doar în vagoanele de la clasa a doua, doar dacă niciun călător nu are nimic de obiectat. Poți lua animalul de companie cu trenul CFR Călători?

Animalele de companie au voie în tren?

Răspunsul oficial potrivit datelor comunicate de către CFR Călători, pot fi transportate cu trenul următoarele animale de companie: câinii de talie mică, pisicile și animalele mici, ținute în brațe, păsări mici în colivii. Câinii care au botniță și sunt ținuți în lesă pe podeaua vagonului, în compartiment.

„Dacă ceilalți călători obiectează, personalul de tren va îndruma călătorul, proprietar al animalului de companie (câine, pisică) împreună cu acesta, în alte compartimente sau la capătul culoarului. În cazuri deosebite și bine justificate, personalul de tren poate interzice călătoria cu aceste animale.

Călătorul, proprietar al animalului de companie, este obligat să mențină curățenia pe toată durata călătoriei. Având asupra sa materiale de igienizare, în caz contrar va fi tratat conform reglementărilor legale în vigoare”, a transmis compania feroviară.

Este strict interzis accesul câinilor periculoși în trenurile de călători

Cât trebuie să plătești călătoria cu trenul pentru animalul de companie? Pentru câinii de talie mică, pisicile și animalele mici ținute în brațe. Precum și pentru păsările mici în colivii nu este percepută o taxă.

Pentru un câine de talie medie sau mare, trebuie plătit un bilet care costă cât jumătate dintr-un bilet CFR Călători la clasa a doua. În situația în care nu aveți bilet pentru câine, veți plăti prețul unui bilet integral.

Cei de la CFR Călători au precizat că este strict interzis accesul câinilor periculoși în trenurile de călători. Categorie din care fac parte câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor.

Rasele de câini American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiler, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso pot urca în tren doar dacă:

-poartă botniță;

-au carnet de sănătate;

Sunt ținuți în lesă de către o persoană care îndeplinește următoarele condiții:

-să aibă vârsta minimă de 18 ani;

-să aibă capacitate deplină de exercițiu;

-să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei, conform cancan.ro.