Sari la conținut
Home » Animale despre care nu stiai ca exista. Cum arata tatuul pitic argentinian pe cale de dispariţie

Animale despre care nu stiai ca exista. Cum arata tatuul pitic argentinian pe cale de dispariţie

Tatuul pitic argentinianDacă îi excludem coada, acest animăluţ are o lungime între 9 şi 11,5 centimetri. În ciuda aspectului său fragil, graţie ghearelor sale mari, el se poate îngropa sub pământ în câteva secunde. De fapt, ca animal nocturn solitar, el petrece cel mai mult timp sub pământ, de preferat în apropierea muşuroaielor de furnici pentru a beneficia continuu de surse de hrană. Pe lângă furnici şi larve, dieta lui mai conţine şi viermi, şerpi, rădăcini şi plante.Se crede că tatuul pitic argentinian este pe cale de dispariţie, însă oamenii de ştiinţă ştiu atât de puţine lucruri despre el încât nu se ştie sigur în ce stare se află populaţia.Gazela-girafăAceastă antilopă cu aspect de gazelă uimeşte şi încântă pe toată lumea cu urechile şi ochii ei mari, dar şi gâtul său lung ca de girafă. Corpul său nu este foarte mare, masculul având o lungime de 90 – 140 cm şi o masă de 45 – 50 de kilograme, în timp ce femela măsoară în jur de 80-100 cm lungime şi cântăreşte cam 31 kg.Ea trăieşte în zonele aride din sudul şi centrul Etiopiei, în Somalia, Kenya şi nord-estul Tanzaniei.Aparte este modul în care Litocranius walleri îşi procură hrana. Mai exact, pentru a ajunge la frunze (în general cele de acacia) ea se ridică pe membrele posterioare, luând poziţia verticală.Pe de altă parte această gazelă pare să nu aibă nevoie de apă, fiindu-i suficientă cea pe care o primeşte din plantele pe care le consumă. Ca urmare a acestui lucru, uimitorul animal poate supravieţui în medii foarte uscate.MarkhorCu adevărat o apariţie spectaculoasă este cea a Markhor-ului, un splendid membru al familiei de capre sălbatice. Capra falconeri este un animal care se găseşte în zonele muntoase puţin accesibile din Afganistan, Pakistan, nordul Indiei, Uzbekistan şi Tajikistan.Potrivit rapoartelor publicate de IUCN (International Union for Conservation of Nature), specia este pe cale de dispariţie. Acum, se speculează că în sălbăticie ar mai exista doar 2.500 de indivizi maturi, însă populaţia scade de la o generaţie la alta cu 20%.Trăind în grupuri restrânse de aproximativ 3 membri, ei sunt activi mai mult dimineaţa foarte devreme sau seara târziu. În general, masculul este solitar, excepţie făcând perioadele de împerechere. Aspectul lor fizic este de-a dreptul impunător şi uimitor, ei având coarnele spiralate şi blana lungă în zona bărbiei, a pieptului şi a cozii.Totodată, Markhor-ul este animalul naţional al Pakistanului, iar folclorul susţine că el poate omorî şi consuma un şarpe, cu toate că el este un ierbivor (care uneori se suie în arbori pentru a putea mânca multe frunze). Atunci când el mestecă iar mâncarea regurgitată, elimină pe gură o substanţă ca o spumă care ajunge pe pământ şi se usucă. Localnicii caută această spumă întărită considerând că ea poate extrage veninul de şarpe din răni.Maimuţele din genul Rhinopithecus.Aceste maimuţe sunt originare din Asia, iar cea mai nouă specie din acest gen este Rhinopithecus strykeri, care în dialectul local este numită „mey nwoah”, adică „maimuţa cu faţa îndreptată spre cer”. Atunci când plouă, localnicii identifică cu uşurinţă maimuţele deoarece ele stau cu capul între genunchi, pentru a nu le intra picături de ploaie în nas. În cazul în care nu se feresc, ploaia le pătrunde în nas şi le face să strănute.Maimuţele din genul Rhinopithecus trăiesc în grupuri foarte mari, de până la 600 de membri, şi îşi duc viaţa în copaci. Cât despre comunicare, ele folosesc semnale sonore specifice pe care le produc fie individual, fie în cor.Lupul cu coamăLupul cu coamă are un aspect asemănător cu cel al unei vulpi, însă picioarele sale sunt  incredibil de lungi ajutându-l să vadă prada peste iarba înaltă din America de Sud.Ca animale de pradă, ei vânează în special noaptea sau dimineaţa devreme, în timp ce zilele şi le petrec moţăind în desişuri. Spre deosebire de alţi lupi care trăiesc în haite, lupii cu coamă sunt solitari. Chiar dacă masculul şi femela împart acelaşi teritoriu, ei sunt independenţi unul de celălalt, singura excepţie având loc în sezonul de împerechere.Deşi mare parte din dieta lui este alcătuită din fructe (preferatele lui fiind lobeira sau fructul lupului, o rudă a roşiei), lupul cu coamă se va mulţumi şi cu păsări atunci când acestea îi ies în cale.Muntiacul roşu sau indianAcest animal omnivor din Asia se hrăneşte cu iarbă, fructe, seminţe, ouă, dar şi cu animale mici. De asemenea, există şi cazuri în care adoptă un comportament necrofag.Atunci când se simte ameninţat sau când se află în situaţii stresante acest animal emite sunete asemănătoare cu un lătrat. Uneori, animalele emit aceste sunete chiar şi timp de o oră şi chiar şi atunci când pericolul a dispărut.Când vine vorba de teritoriul lor, masculii devin foarte agresivi şi se luptă între ei folosindu-şi coarnele şi caninii. Elaphodus cephalophus sau cerbul „cu ciuf”Acest animal ce trăieşte în centrul Chinei şi în nord-estul Birmaniei este un cerb mic caracterizat printr-un „ciuf” proeminent în vârful capului şi canini mari. O rudă apropiată a muniacului, cerbul „cu ciuf” este vegetarian, consumând fructe şi iarbă.Animalul este extrem de timid şi preferă să trăiască în păduri unde să se poată camufla cu uşurinţă. De asemenea el este solitar, rare fiind ocaziile când sunt observate perechi care convieţuiesc. În ciuda frumuseţii sale, animalul nu a fost studiat suficient de mult şi nu se cunosc prea multe informaţii despre comportamentul său.Centurio senex sau liliacul cu riduriEste o vieţuitoare ce trăieşte în America Centrală. Studiat în ultimii ani de oamenii de ştiinţă, liliacul prezintă o forma a craniului care-i permite să posede cea mai puternică muşcătură dintre toate speciile de lilieci. Deşi el cântăreşte doar 17 grame posedă o muşcătură a carei forţă este cu 20 % mai puternică decât a oricărei alte specii de liliac cu dimensiuni similare. Liliacul Centurio senex are un craniu foarte scurt şi lat, forma capului şi a maxilarelor sale intrigându-i de mult timp pe cercetătorii care l-au studiat.El poate fi identificat uşor datorită feţei sale lipsită de blană şi a pielii „ridate” care este mai pronunţată în cazul masculilor decât al femelelor.Pyura chilensisPyura chilensis este o creatură bizară care trăieşte pe coasta pacifică a Americii de Sud. Animalul este complet imobil ca o piatră, şi se hrăneşte prin absorbţia apei din care filtrează microorganismele. La naştere animalul este mascul, pentru ca la maturitate să devină hermafrodit. În general, reproducerea se realizează prin eliberarea spermatozoizilor şi a ovulelor în apa din jur, unde are loc fecundarea. Totuşi, atunci când sunt alături de alţi indivizi din aceeaşi specie, animalele preferă să adopte fecundarea încrucişată, proces mult mai eficient decât autofecundarea. Mara de PatagoniaNumit şi Marele Mara sau iepurele/porcuşorul de Patagonia, acest rozător asemănător iepurelui trăieşte în centrul Argentinei. Aceşti ierbivori monogami trăiesc în grupuri doarte mari, de până la 70 de membri, prosperând astfel departe de prădători.