Sari la conținut
Home » Amendă exemplară, dar mult prea mică pentru cruzimea arătată față de un cățel

Amendă exemplară, dar mult prea mică pentru cruzimea arătată față de un cățel

Amendă exemplară. O femeie din Satu Mare a dat dovadă de o cruzime fără margini. Acesta a primit o amendă uriașă după ce și-a abandonat câinele bolnav într-un șanț, care sperăm că va fi un exemplu pentru toți cei care vor să mai facă astfel de gesturi.

Polițiștii de la Protecția Animalelor au fost anunțați cu privire la un caz  de abandon a unui cățel bolnav. Aceștia s-au deplasat în locul indicat și, din păcate, aspectele sesizate s-au confirmat.

Amendă exemplară dată pentru cruzime față de un câine

O femeie din localitatea Istrău, judeţul Satu Mare, a fost amendată cu 12.000 de lei după ce şi-a abandonat câinele bolnav, într-un şanţ, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Polițiștii de la Protecția Animalelor au fost anunțați cu privire la acest caz și s-au deplasat în locul indicat. Aspectele sesizate s-au confirmat.

Animalul era microcipat, așa că autoritățile au reușit să o găsească pe femeia care l-a părăsit. Aceasta și-a asumat fapta și a fost amendată cu 12.000 de lei.

„La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 14.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Biroul pentru Protecția Animalelor, au fost sesizați despre faptul că un animal ar fi fost găsit abandonat, într-un șanț aflat între localitățile Istrău și Crișeni. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, aceștia au identificat un animal din specia canină, care se afla într-o stare gravă de sănătate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că animalul este microcipat și au reușit identificarea proprietarului, fiind vorba despre o femeie din localitatea Istrău, care și-ar fi recunoscut fapta. În cauză, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a femeii, conform Legii 205/2004, cu amendă în valoare de 12.000 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare.