Lumea animalelor

Afectată după ce i-a murit un pui și un altul a fost furat, o cățelușă speriată și-a pierdut încrederea complet în oameni!

Afectată după ce i-a murit un pui și un altul a fost furat, o cățelușă speriată și-a pierdut încrederea complet în oameni!

O adevărată dramă trăită de o cățelușă care și-a dorit doar să își țină în siguranță puii!

Voluntarii Hope For Paws au avut parte de o misiune extrem de dificilă și emoționantă, în momentul în care au primit un apel despre o cățelușă fără adăpost, aflată la limita supraviețuirii.

Din păcate unul dintre pui nu supravieţuise, din cauza condițiilor grele de viață. Rămânea șase pui care aveau nevoie urgentă de ajutorul oamenilor. Salvatorii au ajuns la faţa locului pentru a o găsi pe căţeluşă protejându-şi micuţii în spatele unui tufiş.

S-au străduit să-i câştige încrederea înainte de reuni toţi câinii şi a-i transporta la veterinar. Indiferent de toate încercările acestora de a-i liniști, cățelușa era extrem de speriată, fiind afectată de traumele din trecut.

cățelușă

Au fost luați unul câte unul și transportați inițial la un medic veterinar, care i-a consultat și le-a oferit tratamentul necesar. Ulterior, ei au ajuns într-un centru pentru animale.

Din fericire, după o perioadă în care și-au recăpătat o parte din încredere, animalele de companie au ajuns să ducă o viață exact așa cum merită, în cadrul unor familii care le ofere toată dragostea din lume.

Recent Posts

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

4 zile ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

6 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

o săptămână ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

o săptămână ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

o săptămână ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

2 săptămâni ago

Parteneri