Lumea animalelor

A rămas MUT de UIMIRE. Uite ce a văzut în râu: ”Nu-mi vine să cred că scriu asta, nu e o glumă…”

A rămas MUT de UIMIRE. O belugă, mai exact un delfin alb, a fost observată înotând în râul Tamisa, lângă Londra, la sute de kilometri distanţă de habitatul său obişnuit din zona arctică, relatează Reuters şi Press Association.”Nu-mi vine să cred că scriu asta, nu e o glumă: belugă în Tamisa, în largul Coalhouse Fort”, a notat ecologistul Dave Andrews.În înregistrările video se poate observa mamiferul alb care iese la suprafaţă din Tamisa:

”Aceasta este cea mai sudică apariţie a unei belugi pe care am văzut-o vreodată în zona acestor ţărmuri”, a declarat Lucy Babey, conducătoarea departamentului de ştiinţă şi conservare al organizaţiei de caritate ORCA, citată de publicaţia The Mirror.Specialiștii spun că nu au mai văzut belugi din 2015 când mai multe astfel de mamifere au fost observate în largul coastelor din nord-estul ţării, în apropiere de Northumberland, însă au părăsit zona la scurt timp după aceea, a adăugat specialista.De asemenea, un purtător de cuvânt din cadrul Societăţii Regale de Prevenire a Cruzimii faţă de Animale (RSPCA) a declarat că această organizaţie a primit informări ”cu privire la o balenă, posibil o belugă, în Tamisa” şi colaborează cu alte agenţii pentru monitorizarea situaţiei şi oferirea asistenţei, în cazul în care va fi necesar”.Ecologiştii au atras atenţia că exemplarul de belugă s-a rătăcit şi ar putea fi în pericol deoarece se află la ”mii de mile distanţă de unde ar trebui să fie, în Groenlanda, Svalbard sau Marea Barents”.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ