Sari la conținut
Home » Stapanul cainelui-erou mort in asaltul de la Saint-Denis povesteste despre disparitia lui Diesel

Stapanul cainelui-erou mort in asaltul de la Saint-Denis povesteste despre disparitia lui Diesel

Stapanul cainelui politist care a murit in timpul asaltului de la Saint-Denis, fapt intens mediatizat care i-a emotionat pe foarte multi internauti, a povestit evenimentele la postul de radio francez RMC. Politistul, care a preferat sa ramană anonim, a explicat imprejurarile care au dus la moartea cainelui sau, Diesel, o femela de ciobanesc belgian apartinand unitatii de elita franceze RAID. Dupa schimburi de focuri si grenade aruncate asupra apartamentului, in spatiul vizat s-au instalat linistea si calmul. Politistii au decis sa-l trimita in recunoastere pe Diesel, pentru ca acesta sa verifice terenul. „Dupa intensitatea atacului, ne-am gandit ca teroristii sunt zdruncinati bine si am hotarat sa o trimitem pe Diesel ca sa se asigure ca zona este libera”, a spus stapanul ei, citat de 7sur7.be si preluat de Agerpres. Dupa ce a trecut cu bine de prima camera, ciobanescul belgian a intrat in a doua. „Am vazut-o sarind, am pierdut-o din vedere si atunci am auzit impuscaturi. Din nefericire, nu s-a mai intors”, a spus el. Polițistul a vrut sa sublinieze importanta muncii desfasurate de colegii lor canini. „Cainele deschide calea restului coloanei, isi foloseste toate simturile pentru a detecta prezenta oamenilor – auzul, vederea, mirosul. Este o activitate care nu poate fi incredintata unui robot sau unei drone”, a subliniat el rolul acestor animale in reusita misiunilor.