1332 Vizualizari

09 Aug, 2017 la 1:01 pm

Am aflat care este cea mai RARĂ și SCUMPĂ PISICĂ din lume. Uite cât costă

Am aflat care este cea mai rară și scumpă pisică din lume. Ei bine, aceast felină se numește Caracat și a apărut din încrucișarea pisicilor Abyssiniene cu râsul african, Caracal. Aceste animale sălbatice a fost admirată de mii de ani pentru frumusețea și eleganța sa. Egiptenii antici dezvoltaseră un adevărat cult pentru aceste feline, care apar și în străvechile reprezentări murale. La chinezi, Caracalul era considerat un dar de mare preț. Era o mare onoare să primești o astfel de felină din partea familiei imperiale.

Caracal – „Râs african”

Potrivit odditycentral.com, în ziua de astăzi, câțiva iubitori de feline și-au procurat astfel de pisici iar câteva firme de profil le vând drept animale de companie. Caracalul de rasă pură are, însă, un inconvenient destul de mare pentru că este o specie provenită din sălbăticie, are momentele sale de agresivitate.

Așadar, agresivitatea apare chiar și atunci când felinele de acest fel au fost crescute de generații în preajma omului. De fapt, agresivitatea crescută a Caracalului este și unul dintre motivele pentru care a fost creată rasa de pisică numită Caracat, în urmă cu aproximativ 10 ani.

caracat-z



Pisicile din rasa Caracat sunt la fel de elegante precum Caracalul, părintele lor din sălbăticie. I se aseamănă acestuia și la statură. Pot crește, în înălțime, până la o jumătate de metru, atingând greutatea de 15 kilograme. La prima generație, aceste feline rezultate din metisarea pisicii Abyssiniene cu sălbaticul Caracal prezintă specificele smocuri de păr de culoare neagră situate deasupra urechilor.

 Sunetele pe care le emit aceste frumoase pisici aduc mai degrabă cu țipetele scoase de către ascendenții lor din sălbăticie, decât cu mieunatul mâțelor obișnuite. Aceste însușiri dispar la următoarea generație.

caracat-2

Ar mai trebui specificat un ultim și important detaliu: prețul. Un exemplar din această rasă costă peste 23.000 de dolari.

caracat-y

Sursă foto: www.odditycentral.com, menandfelines.wordpress.com, www.indiegogo.com

ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ:

Uite care sunt cele mai potrivite RASE DE PISICI pentru COPII?

Uite care sunt cele mai potrivite RASE DE PISICI pentru COPII?
11 Iul, 2017 la 10:58 amModifica

IMPRESIONANT! Ce fac COPIII pentru pisicile din ADĂPOST?

IMPRESIONANT! Ce fac COPIII pentru pisicile din ADĂPOST?
10 Iul, 2017 la 12:58 pmModifica

Pisicile adoră să MANIPULEZE femeile? Uite ce spun specialiștii

Pisicile adoră să MANIPULEZE femeile? Uite ce spun specialiștii
04 Iul, 2017 la 9:58 amModifica

Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter-ul AnimalZoo

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*