Lumea animalelor

Un Pitbull a emoționat o comunitate întreagă! Cum a fost surprins în timp ce aștepta să fie eutanasiat

Un Pitbull a emoționat o comunitate întreagă! Cum a fost surprins în timp ce aștepta să fie eutanasiat.

Adăpostul a luat decizia eutanasierea deoarece Pitbull nu era adoptat!

În Statele Unite, când adăposturile sunt supraaglomerate, cea mai simplă soluţie este eutanasierea. Acest lucru se întâmplă foarte des, chiar dacă patrupezii sunt perfect sănătoşi.

Potrivit thedodo.com, în aceeași situație se află și Hank, un câine din rasa PitBull, care ajunsese într-un adăpost din Brooklin, New York, aşteptându-şi sfârşitul.

Hank este un câine prietenos şi iubitor, care îşi doreşte toată atenţia din lume. Din păcate, există multe prejudecăţi în jurul acestei rase, dar câinele nu a renunţat niciodată să fie docil şi afectuos.

Cu toate acestea, încercând toate posibilităţile pentru a-i salva viaţa, câţiva voluntari au creat o pagină de Facebook, astfel încât PitBull-ul să poată fi adoptat cât mai curând posibil.

Viitorul său era sumbru, dar de îndată ce câţiva oameni potriviţi au intrat în viaţa lui, bietul Hank a întrezărit o rază de speranţă.

Un Pitbull a emoționat o comunitate prin blândețea și frumusețea lui!

Din fericire, după multe eforturi şi postări care îi spuneau povestea tristă, PitBull-ul şi-a găsit o casă iubitoare, chiar înainte de a fi eutanasiat.

Povestea lui Hank este dovada faptului că nu ar trebui niciodată să renunţăm în faţă dificultăţilor vieţii.

 

 

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ