Lumea animalelor

Un mare oraș din România anunță înființarea unui cimitir dedicat animalelor de companie!

Un mare oraș din România anunță înființarea unui cimitir dedicat animalelor de companie!

După exemplul cimitirului din Hunedoara, Sibiul anunță că va avea un cimitir pentru animale!

În vestul țării, mai exact în Hunedoara, se află locul de veci pentru sute de animale, iar localnicii vin deseori în semn de reculegere. Devenit cel mai mare cimitir din vestul țării, un număr considerabil de peste 300 de animale sunt îngropate, ca un monument dedicat prietenilor necuvântători ai oamenilor.

Acum nouă ani, cimitirul a fost înființat în zona Valea Seacă din Hunedoara, exact lângă restul cimitirelor de la marginea orașului.

Potrivit oradesibiu.ro, un nou pas către normalitate va fi făcut în Sibiu, asta după ce animalele de companie nu vor mai fi înmormântate în spatele curții sau în grădină. Astfel, în urma unui proiect inițiat de către consilierii locali ai FDGR și PNL, în luna martie se va afla pe ordinea de zi a ședințelor inițiativa înființării unui cimitir pentru animale:

”S-au discutat variantele tehnice împreună cu echipa de conducere a Primăriei, cu doamna primar, cu viceprimarii, cu reprezentanții Animal Life și cu liderul de grup al FDGR.
Organizarea unui astfel de cimitir (cel mai probabil în zona Dealul Gușteriței) va asigura gestionarea în condiții civilizate și sigure din punct de vedere sanitar a situațiilor, și oferă proprietarilor de animale o variantă civilizată de a-și înmormânta companionul.
Primăria Sibiu urmează, ca urmare a discutiilor  să contureze detaliile referitoare la Cimitirul de animale și să le comunice public”, este mesajul transmis pe pagina de Facebook a FDGR.

Recent Posts

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

13 ore ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

15 ore ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

15 ore ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

6 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

7 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

7 zile ago

Parteneri