Un copil din Turda, SFÂȘIAT de câini! Starea lui este criticăUn copil, în vârstă de opt ani, din municipiul Turda, a fost mușcat, seara trecută, de patru câini de pază. Băiatul a fost imediat transportat la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, unde o echipa de chirurgi l-a operat. Intervenția a durat peste şase ore în condiţiile în care avea aproximativ 25 de plăgi muşcate pe faţă, torace şi membre, potrivit stirileprotv.ro.În acest moment, băiatul se află în continuare în stare critică, iar între timp poliţiştii clujeni au deschis un dosar penal în rem pentru vătămare corporală.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, Carmen Jucan, a declarat că băiatul în vârstă de opt ani a intrat în incinta unei societăţi comerciale, unde a fost atacat de patru câini de pază. El a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal din Câmpia Turzii şi apoi transferat la Cluj-Napoca, la Spitalul de Copii, unde a intrat imediat în operaţie.”Un copil de 8 ani a ajuns la noi. Prezenţa 20-25 de plăgi prin muşcătura la nivelul fetei, toracelui şi membrelor. Trei-patru dintre acestea erau prin smulgerea muschiului. Când a ajuns la noi era conştient, dar a intrat imediat în sala de operaţie pentru că prezenţa risc de infecţie. O echipa de trei chirurgi plasticieni l-au operat timp de mai bine de 6 ore. Pacientul este în continuare în stare critică şi se pregăteşte de o nouă operaţie la nivelul membrelor”, a explicat Călin Lazăr, director medical al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj.Potrivit medicilor, băiatul va fi supus, vineri dimineaţă, unei noi intervenţii chirurgicale.Poliţiştii au deschis un dosar penal în rem pentru vătămare corporală din culpă.
Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…
O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…
De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…
Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…
Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…
O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…