De 1768 Vizualizari

Un câine a provocat panică în SUA după ce a fost confundat cu un leu! Vezi cum s-a putut întâmpla așa ceva

Un câine a provocat panică în SUA! Șoc și groază pe străzile orașului Norfolk din Virginia! Miercuri dimineață, o zi ca oricare alta, un trecător a pus mâna speriat pe telefon și a anunțat poliția că pe străzi umblă nestingherit un pui de leu. Autoritățile au intrat în alerta imediat, au sunat la grădina zoologică locală pentru a verifica dacă toți leii sunt în cuști și au trimis un echipaj special de intervenție la locul la care martorul susținea că l-a zărit pe regele junglei.

Polițiștii s-au pregătit psihologic de șocul întrevederii cu o felină periculoasă, dar șocul lor a fost mult mai mare când au văzut că animalul fioros era, de fapt, un cățel metis din rasele Labrador cu Poodle.

Totodată, a fost o greșală onestă, pentru că stăpânul lui, un adolescent pasionat de fotbal american, l-a tuns pe cățel în așa fel încât să semene cu mascota universitații la care învață: un leu. Iar tunsoarea îi vine mânușă!

Ceea ce le-a stârnit și mai tare rasul polițiștilor a fost numele pe care cainele din rasa ”Labradoodle” îl avea trecut în certificatul de sănătate: Charles Monarhul.

”E clar că are ceva regal în el, după nume cel puțin, dar ne bucurăm că nu este totuși regele junglei!”, au spus oamenii legii.

Tags:

,

Comenteaza articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

* Accept ca numele si adresa de email furnizate de mine sa fie folosite pentru a participa la sectiunile de comentarii din paginile animalzoo.ro

 

powered by Binbox

X