Un câine bătrân se recuperează uimitor după ce a fost adoptat! El nu mai avea mult de trăit.

Viața s-a dovedit a fi extrem de complicată pentru un câine greu încercat!

Următorul patruped își pierduse orice speranță la o viață normală în cadrul unei familii iubitoare. Ani la rând, el a observat cum alți câini erau adoptați în locul său, totul fiind considerat pierdut. Dar într-o zi, soarta i-a surâs. O femeie pe nume Emma, ​​din Oregon, s-a arătat interesată de patrupedul senior. займ для пенсионеров на карту мир

patruped

Şi, prin urmare, s-au făcut pregătiri pentru eliberarea acestuia din adăpost. După ce a fost adoptat, femeia l-a numit Earl și a decis să îi facă viața cât mai frumoasă.

Când Earl a ajuns în Oregon şi s-a întâlnit cu mama lui adoptivă, aceasta a putut vedea că starea lui de sănătate era mai rea decât a crezut iniţial. Femeia a încercat să-l facă să mănânce, dar patrupedul nu avea poftă de mâncare. Mai ales când Emma a fost nevoită să îl hrănească cu seringa. Dar, din fericire, Earl a devenit mai puternic şi a reuşit să mănânce puţin în timp ce stătea culcat.

patruped

Câinele avea insuficienţă cardiacă, iar din cauza vârstei previziunile medicului veterinar erau sumbre.

patruped

Emma a coborât să-l vadă pe Earl şi el a întâmpinat-o cu bucurie, dând energic din coadă. În câteva ore se simţea mult mai bine şi era gata să se joace împreună cu noua lui stăpână.

Un câine loial

Chiar dacă medicii i-au spus că acesta nu mai are mult de trăit, în principal din cauza afecțiunilor și a vârstei înaintate, patrupedul a depășit orice problemă și acum este din nou fericit! Familia are grijă de el și îi oferă cele mai frumoase momente, iar el în schimb se asigură că îi răsplătește cu toată dragostea și loialitatea de care poate da dovadă.

Doriti sa primiti notificari cu stirile animalzoo.ro? Abonati-va acum si va vom tine la curent cu ultimele noutati. Nu Da