Lumea animalelor

Un aligator a uimit cercetătorii. De ce a fost premiat cu Ig Nobel

Un aligator a uimit cercetătorii. De ce a fost premiat cu Ig Nobel

A 30-a ediţie a premiilor anuale Ig Nobel care, potrivit organizatorilor, recompensează realizări ştiinţifice care ″îi fac pe oameni să zâmbească şi apoi să reflecteze″⁣, a fost organizată online în locul galei tradiţionale din cauza pandemiei de coronavirus.

Cercetători din Canada şi Statele Unite au câştigat premiul pentru psihologie cu metoda lor de a depista persoanele narcisiste cu ajutorul unei metode de analiză a sprâncenelor.

Premiul pentru entomologie a fost decernat unui cercetător american pentru colecţia sa de dovezi conform cărora entomologii – care studiază insectele – se tem de păianjeni.

O femelă aligator din China, aflată într-o încăpere etanşă umplută cu oxigen îmbogăţit cu heliu, a fost determinată să emită sunete neobişnuite într-un studiu realizat de oameni de ştiinţă din Austria, Suedia, Japonia, Statele Unite şi Elveţia, care au câştigat pentru acustică.

Ceremonia se desfăşoară în mod obişnuit la Universitatea Harvard, iar din 1995 a fost transmisă în direct pe internet, însă 2020 marchează primul an în care evenimentul a avut loc exclusiv online, potrivit Pro TV.

Recent Posts

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă. Cei care au pisici nu…

2 săptămâni ago

Godzilla din Thailanda murit. Care este motivul decesului macacului

Godzilla din Thailanda a murit. Care este motivul decesului macacului. La vârsta de șase ani,…

2 săptămâni ago

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor demonstrează că animalele au abilități asemănătoare cu cele ale…

2 săptămâni ago

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București organizată, în luna iunie, de…

3 săptămâni ago

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate dacă doarme în aceste poziții. Pisca are…

3 săptămâni ago

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să le…

3 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL