Lumea animalelor

Uite ce mai face ACVILA țipătoare ARLIE

Arlie a ajuns cu bine și anul acesta. Acvila țipătoare are un nou pui, iar acesta este la stadiul normal de dezvoltare pentru vârsta lui. Pasărea Arlie echipată cu emițător satelitar a fost monitorizată în ultimele trei săptămâni la cuib și biologii de la Societatea Ornitologică Română au observat că și în 2017 a cuibărit cu succes.Este cel de-al cincilea an consecutiv în care creșterea puiului este monitorizată la această pereche din Piemontul Făgăraș. Ca și în 2016 Arlie a folosit același cuib, iar acum se află la cel de-al treilea cuib folosit în patru ani. Anul trecut, a încercat să cuibărească, dar a fost nevoită să își schimbe cuibul, cel mai probabil din cauza transportului de lemne tăiate și a depozitării lor în apropiere de cuib. Dar nici zona în care se află cuibul folosit în ultimii doi ani nu a fost ferită de intervenții.„Acvilele cuibăresc  în general în porțiuni de pădure ferite, ascunse, în locuri unde cuibul beneficiază de un grad de protecție”, a declarat biologul Sebastian Bugariu de la Societatea Ornitologică Română.Tăierile de păduri sunt pricipala amenințare la care este supusă acvila țipătoare mică (Aquila pomarina). Specia are nevoie de copaci înalți, în păduri, pentru a cuibări. De regulă există mai multe cuiburi în teritoriul unei perechi, pe care le pot folosi în ani diferiți, în funcție de condițiile din habitat. În principiu, dacă tăierile de arbori sunt făcute alternativ pe zone diferite, lăsând în permanență zone intacte și nederanjate în teritoriu, atunci perechea poate cuibări în teritoriul respectiv. Dacă se taie în sezonul de cuibărire, acvilele pot chiar părăsi cuibul, indiferent dacă au depus ouăle sau dacă au pui mici.Cuibul lui Arlie nu este singurul afectat de tăieri. Un alt cuib de acvile monitorizat de biologii de la SOR, cel de la Breaza, nu mai există. Anul trecut a fost consolidat drumul forestier de acces până în zona cuibului, iar în urma intervențiilor din ultimul an cuibul de acvile a fost doborât cu tot cu arborele în care se afla.Deplasările lui Arlie sunt urmărite din 2013, când a fost echipată cu un transmițător satelitar cu greutatea de 45 de grame de o echipă formată din specialiști de la Societatea Ornitologică Română, Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu și Grupul Milvus, acțiune desfășurată în cadrul proiectului LIFE „Conservarea acvilei țipătoare mici în România”.ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ:

PICĂTURA de NOROC a câinilor din Constanța! Uite ce nu mai au voie să facă SRL-urile!

27 Iul, 2017 la 3:51 pmModifica

Ozzy, BESTIA transformată în ”ÎNGERAȘ”

27 Iul, 2017 la 3:05 pmModifica

ESCROCHERIE de MILIOANE! Cea mai nouă ȚEATĂ cu un URS PANDA

27 Iul, 2017 la 2:38 pmModifica

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago