Uite ce BOALĂ teribilă este FAVORIZATĂ DE TIMPUL PLOIOS!
Dictiocaulozele (bronhopneumoniile vierminoase) sunt helmintoze ale aparatului respirator.
Boala evoluează cronic, rareori acut şi afectează mai grav tineretul.
Ciclul biologic al paraziţilor implică o fază care se dezvoltă în organismul animalelor şi o fază care se dezvoltă pe sol (geohelminţi). Astfel, viermii adulţi se localizează în bronhii şi trahee, unde se hrănesc cu mucus, iar la maturitate elimină ouă din care ies larve care, fiind deglutite de animal odată cu mucusul din aparatul respirator, sunt eliminate în mediul exterior prin fecale. Dezvoltarea acestor larve se face numai dacă există condiţii favorabile de umiditate, temperatură şi oxigen. De aceea, dictiocauloza are caracter sezonier, fiind foarte răspândită vara, în anii ploioşi.
Infestarea animalelor se face cu larve, în special la păşune, iar cele mai grave şi mai multe cazuri de îmbolnăviri apar la oi şi capre. Animalele tinere întreţinute necorespunzător sunt cele mai afectate. La animalele adulte boala apare în lunile septembrie-octombrie, ca urmare a contaminărilor din vară. Poluarea păşunilor cu larve, începe primăvara în ţara noastră, când animalele sunt scoase la păşune. Astfel, există un cerc vicios; păşunea este o sursă de infestare pentru animale, iar animalele, o sursă de infestare pentru aceasta. Boala este menţinută de la an la an, în anumite zone, atât de animalele bolnave, cât şi de cele clinic sănătoase, dar purtătoare de paraziţi. Infestaţia animalelor se face şi în timpul adăpatului din bălţi sau diferitele acumulări de apă de pe păşuni. Larvele parazitului ajung odată cu iarba sau apa în intestin, de unde migrează în ganglioni şi cord şi ajung în aparatul respirator. Pe tot parcursul migrării, paraziţii produc leziuni mai mult sau mai puţin grave.
Simptome
Dictiocauloza se manifestă clinic atunci când viermii au ajuns în stadiul de adult în aparatul respirator. Tineretul speciilor amintite este cel mai afectat şi prezintă jetaj abundent (le curge nasul), tuse, respiraţie accelerată, mai ales dimineaţa, la schimbări bruşte de temperatură sau în urma eforturilor. Animalele afectate nu au poftă de mâncare, slăbesc foarte mult, iar la viţei pot să apară asfixii şi chiar moartea în timpul accesului de tuse. Uneori, la 2-3 zile de la contaminare, apare şi o fază clinică digestivă, manifestată prin diaree urât mirositoare şi sete accentuată.
Diagnosticul se suspicionează pe baza semnelor clinice, coroborate cu aspectele epizootologice: izbucnirea îmbolnăvirilor cu caracter enzootic în sezoanele de vară, în anii ploioşi cu manifestări grave mai ales la tineret, întreţinut pe păşuni umede sau în adăposturi neigienice, cu umezeală. Diagnosticul diferenţial trebuie să se facă faţă de alte afecţiuni pulmonare sau digestive cu alte cauze. Diagnosticul de certitudine se confirmă numai prin examene de laborator.
Prognosticul bolii este favorabil sau rezervat în funcţie de vârstă, intensitatea parazitării şi de starea de întreţinere a animalului. Astfel, prognosticul este rezervat la animalele tinere cu întreţinere proastă. La animalele adulte prognosticul economic este grav deoarece randamentul producţiilor scade, iar oile gestante nasc miei mici cu diferite afecţiuni, potrivit Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar.
Sursă foto: animalli.com
