Lumea animalelor

AU SUPRAVIEȚUIT SUB DEZASTRU. Trei cățeluși au fost găsiți în viață, în zona hotelului din Italia, înghițit de avalanșă

Echipele de intervenție au reușit să salveze trei cățeluși care au supraviețuit printre dărâmături și zăpadă după ce hotelul Rigopiano din centrul Italiei fost lovit de avalanșa masivă produsă în urmă cu aproape o săptămână. Potrivit AFP, preluată de Agerpres, descoperirea a redeșteptat speranțele salvatorilor care continuă operațiunile de căutare pentru găsirea celor 23 de persoane încă declarate dispărute după tragicul eveniment.Pompierul Fabio Jerman a declarat că găsirea celor trei pui albi de Ciobănesc de Abruzzo semnifică faptul că există încă pungi de aer sub clădirea dărâmată, „un important semn de viață, care ne dă speranțe”.Echipele de salvatori folosesc unități canine și tehnologie capabilă să identifice sub dărâmături semnalul GSM emis de telefoanele mobile ale celor dispăruți, a declarat Titti Postiglione de la Departamentul de protecție civilă. Acesta a calificat intervențiile drept ”chirurgicale”, pentru ca sunt foarte laborioase, în încercarea de a evita prăbușirea altor fragmente ale structurii hotelului.Amintim că și Lupo și Nuvola, alți doi câini ciobănești, mascotele hotelului devastat,  au fost găsiți teferi și nevătămați într-un cătun aflat la patru kilometri mai departe de locul dezastrului.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ