Lumea animalelor

Tot mai cert: Numărul urșilor polari ar putea să scadă din cauza topirii gheții marine

Ursul polar (Ursus maritimus) este una dintre speciile care suferă deja efectele topirii accelerate a gheții marine în regiunea arctică și, potrivit unui studiu publicat recent în revista Biology Letters, această specie emblematică are un viitor foarte incert.Populația de urși polari riscă să scadă cu o treime într-un interval cuprins între 35 și 41 de ani, adică pe parcursul a trei generații, spre mijlocul acestui secol, potrivit El Mundo și Reuters.În prezent, potrivit suselor menționate și preluate de Agerpres, numărul total al urșilor polari este de circa 26.000 de exemplare, care formează 19 subpopulații. Două dintre acestea suferă cel mai mult. Își găsesc cu greu hrana și suferă de stres, potrivit cercetătorilor.Studiul a fost efectuat numai pe femele, pentru că masculii sunt poligami. Au fost studiați 3.374 de urși polari din 11 subpopulații, în diferite perioade ale anului și în diverse circumstanțe, ținându-se cont de numărul puilor pe care îl aveau și de locul în care trăiau în perioada respectivă.Aceste rezultate coincid cu ultimele date cunoscute despre întinderea gheții marine din regiunea arctică, care a înregistrat valori minime istorice în noiembrie de când au început, în 1979, înregistrările prin satelit, potrivit Centrului național de date despre zăpadă și gheață (National Snow and Ice Data Center, NSIDC) din Statele Unite.Reducerea a fost de circa 50.000 de kilometri pătrați și a avut loc mai ales în Marea Barenț, zonă din Oceanul Arctic.Oamenii de știință de la NSIDC au argumentat că temperaturile ridicate, vântul din sud și un ocean mai cald decât ar fi fost normal au contribuit la acest nivel minim istoric.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ