Lumea animalelor

Surpriza unui cățel pentru prietenul său cel mai bun! Acesta îl duce la restaurantul său favorit

Surpriza unui cățel pentru prietenul său cel mai bun! Acesta îl duce la restaurantul său favorit.

Cei mai buni prieteni se ajută între ei mereu!

Există oameni care, în viaţa lor de zi cu zi, fac mici gesturi pentru a schimba viaţa prietenilor cu patru picioare.

Un exemplu în acest sens sunt proprietarii unui restaurant din Ecuador.

Proprietarii au observat un căţeluş pufos cu blană neagră îndrăznind timid să se apropie de uşile restaurantului lor.

Proprietarii nu au putut să-l adopte, dar au început să pună deoparte alimente pentru a-i asigura un trai decent.

Căţeluşul le mulţumea mereu dând energic din coadă şi în fiecare zi se întorcea cam pe la ora la care ştia că poate primi ceva bun.

L-au numit Blacky şi l-au acceptat drept cel mai loial „client” al restaurantului. Blacky s-a dovedit a fi atât de generos, încât a vrut să împărtăşească privilegiile sale şi cu cel mai bun prieten al său.

„Este atât de uşor să le oferi mâncare animalelor. Haideţi să nu fim indiferenţi faţă de ei” – a comentat un utilizator de pe Facebook.

Surpriza unui cățel pentru prietenul său

A venit însoţit de un alt câine abandonat şi au aşteptat cu răbdare la uşă în speranţa că proprietarii le vor oferi suficientă mâncare amândurora.

„Câinele a decis să-şi invite prietenul şi asta a fost: nu puteam rămâne indiferenţi la nevoie căţeluşilor de pe stradă” – a spus proprietarul restaurantului.

Recent Posts

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă. Cei care au pisici nu…

2 săptămâni ago

Godzilla din Thailanda murit. Care este motivul decesului macacului

Godzilla din Thailanda a murit. Care este motivul decesului macacului. La vârsta de șase ani,…

3 săptămâni ago

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor demonstrează că animalele au abilități asemănătoare cu cele ale…

3 săptămâni ago

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București organizată, în luna iunie, de…

3 săptămâni ago

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate dacă doarme în aceste poziții. Pisca are…

3 săptămâni ago

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să le…

3 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL