Categories: Lumea animalelor

”Sunt mai oameni decât oamenii”

Autor: Ciprian Iancu Avea doar 14 ani când i s-a împlinit cel mai mare vis al copilăriei, acela de avea un ciobănesc german. Părinţii i-au oferit-o pe Alma, femela pe care apoi a reuşit să o dreseze sfătuindu-se cu poliţiştii din satul său, Ilia, dar şi învăţând din cărţi. „Erau cu totul alte vremuri. Informaţia nu era peste tot, ca acum. Totuşi, într-un interval relativ scurt, am învăţat mult” spune Alin Marian, un jandarm din Hunedoara. Acum are 39 de ani şi se numără printre cei mai titraţi dresori de Ciobănesc German din România.Titluri peste titluiCa orice crescător de ciobăneşti germani, a pus canisei sale un nume ce sună nemţeşte, „von Mafi Haus”, „Mafi” însemnând, de fapt, iniţialele membrilor familiei sale. De fapt, toţi cei şapte câini ai săi au şi ei nume nemţeşti. Ulk von Uferwald este deja celebrul „Nick”, vicecampion european în 2007, campion de veterani în 2012, „pensionat” între timp pentru că anul acesta împlineşte 10 ani. Rena este femela care a contribuit la înfiinţarea canisei „von Mafi Haus”, iar Terra, Shakira şi Ulk junior sunt produsele ” von Mafi Haus ” la care Alin nu poate renunţa. „Am dat căţei peste tot în ţară. Să tot fie vreo 80 doar în judeţ şi vreo 300 în ţară. Câţiva pui au ajuns chiar şi în Turcia. Poliţia de acolo a venit să-i ia pentru a-i dresa şi folosi în misiuni, după ce Nick începuse să câştige competiţii naţionale şi internaţionale. De fapt, toţi căţeii pe care-i dau, rămân şi ai mei. Cu unii, cei aflaţi mai aproape de Deva, ori Ilia, continui să mai lucrez din când în cânt”, spune Alin Marian.I-au oferit 20 de mii de euro pe câine! Câinii lui Alin Marian sunt „polivalenţi”. Fiecare poate participa cu succes la concursurile de frumuseţe, dar şi la probele „de muncă”: patrulare, pază şi apărare, scotocire, urmă, atac de la 100 de metri, atac controlat sportiv şi aşa mai departe. „Orice s-ar spune, ciobănescul german este regele câinilor utilitari. După mine este cel mai frumos şi cel mai deştept câine„, spune Alin. Pe lângă numărul trofeelor, pierdut şi seria momentelor în care câinii lui i-au demonstrat că sunt „mai oameni decât oamenii”. „Cu ani în urmă, când eram la începutul carierei mele de crescător, nu mi-am dat seama că o femelă care tocmai născuse mai avea în ea doi pui morţi. A făcut septicemie, însă a rezistat câteva zile pentru a-şi hrăni puii nou născuţi. Ştia că moare, însă nu s-a dat bătută decât după ce puiuţii au supt acel colostru care-i ajută să-şi formeze sistemul imunitar„. Un alt moment de acest fel a fost într-o vară când Alin şi fiica lui au mers să înoate la râu. „Înotăm vara câte 5 kilometri pe Mureş. Luăm şi câinii cu noi, la baie. Alina era mai mică. La un moment dat a rămas un pic în urmă. Fără să-i spună nimeni nimic, Nick s-a întors şi a început să o împingă cu capul, s-o ajute să înainteze. Şi acum, dacă strigi la el după ajutor, vine, te lasă să te prinzi de spatele lui şi te trage la mal”, povesteşte Alin Marian. Bărbatul mai spune că nu-şi poate închipui viaţa fără ciobăneştii germani.Pentru Nick, după ce a luat titlul de vicecampion european din 2007, a avut o ofertă de 20.000 de euro. Deşi nu avea nici atunci vreun sponsor, Alin a refuzat din start, la fel cum a refuzat alte oferte extrem de bănoase venite atât pentru campionul – veteran cât şi pentru ceilalţi parteneri ai lui din curtea casei de la Ilia.

 

Recent Posts

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă

Cum îți convingi pisica să nu considere gradina o toaletă. Cei care au pisici nu…

2 săptămâni ago

Godzilla din Thailanda murit. Care este motivul decesului macacului

Godzilla din Thailanda a murit. Care este motivul decesului macacului. La vârsta de șase ani,…

3 săptămâni ago

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor

Concluziile unei cercetări recente asupra corbilor demonstrează că animalele au abilități asemănătoare cu cele ale…

3 săptămâni ago

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București

Campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici în București organizată, în luna iunie, de…

3 săptămâni ago

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate

Pisica și pozițiile de dormit. Posibile probleme de sănătate dacă doarme în aceste poziții. Pisca are…

3 săptămâni ago

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să le…

3 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL