Lumea animalelor

Sunt câinii fără stăpân capabili să înţeleagă gesturile complexe ale oamenilor? Specialiștii au răspunsul

Sunt câinii fără stăpân capabili să înţeleagă gesturile complexe ale oamenilor? Specialiștii au răspunsulSunt câinii fără stăpân capabili să înţeleagă gesturile complexe ale oamenilor? Un studiu recent, publicat în jurnalul ştiinţific Frontiers in Psychology, arată că exemplarele de câine fără stăpân sunt capabile să înţeleagă indicaţiile prin gesturi ale omului, relatează vineri Press Association, citată de Agerpres.Studiul arată că aproximativ 80 % dintre câinii prietenoşi şi mai puţin anxioşi au urmărit cu succes indicaţiile transmise prin gesturi către o anumită locaţie.Acest lucru sugerează faptul că animalele sunt capabile să înţeleagă gesturile complexe doar urmărindu-i pe oameni. Acest lucru ar putea avea implicaţii în reducerea conflictelor dintre câinii fără stăpân şi oameni.Cercetătorul Anindita Bhadra şi colegii săi, din cadrul Institutului Indian pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cercetare din Kolkata, au studiat câinii fără stăpân din mai multe oraşe indiene.Ei au abordat 160 de câini fără stăpân, solitari, şi au aşezat două recipiente acoperite pe jos, lângă aceştia. Un cercetător a indicat apoi către unul dintre cele două boluri, fie o dată, fie în mod repetat, şi a consemnat dacă animalul s-a apropiat de bolul indicat. Specialiştii au urmărit, de asemenea, starea emoţională percepută a câinilor în timpul experimentului.Aproximativ jumătate dintre animale nu s-au apropiat de niciun recipient. Cei care s-au apropiat totuşi s-au remarcat ca fiind mai prietenoşi şi mai puţin anxioşi, iar aproximativ 80 de procente au urmat corect indicaţiile spre unul dintre boluri, indiferent dacă gesturile fuseseră făcute o dată sau în mod repetat. Faptul sugerează că aceste patrupede ar fi capabile să descifreze gesturi complexe, au notat cercetătorii.„Credem că este destul de uimitor că aceşti câini pot urma un gest atât de abstract precum indicaţiile prin gesturi făcute o dată. Aceasta înseamnă că observă îndeaproape omul, pe care îl întâlnesc pentru prima dată şi că îşi folosesc cunoştinţele despre oameni pentru a lua o decizie. Demonstrează inteligenţă şi adaptabilitate”, a subliniat Bhadra.Concluzia specialiștilor sugerează faptul că aceste animale ar putea avea o capacitate înnăscută de a înţelege anumite gesturi umane, situaţie care transcende dresajul.Conform aceluiași studiu, animalele mai timide, mai anxioase, tind să nu participe, astfel încât studii viitoare sunt necesare pentru a determina mai precis modul în care personalitatea unui câine afectează capacitatea sa de a înţelege gesturile umane.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ