Stiati ca

Știați că au fost observate păsări migratoare care-și ”repetă” iarna partiturile pentru primăvară?

Se pare că păsările de sex masculin se dedică unor adevarate sesiuni de canto în sezonul de iarnă care, după părerea cercetătorilor, este ca o practică pentru perioada în care vor flirta, odată cu venirea primăverii!Majoritatea acestor păsări asupra cărora s-au realizat cercetări, sunt păsări migratoare. De aici și întrebarea, potrivit cunoastelumea.ro, pusă de Marjorie Sorensen de la Universitatea Goethe din Frankfurt: „De ce fac acest lucru atunci când ele se află la mii de kilometri de orice posibilă oportunitate de reproducere?”Testele au arătat, potrivit sursei menționate, că, aceste triluri speciale consumă cu aproximativ 50 de procente mai multă energie decât orice altă activitate desfășurată de aceste păsări. Plus că, atunci când aceste sunete ies din pieptul lor, există și riscul de a fi descoperite de prădători. Iată de unde și nevoia de exercițiu.Este ca un cantonamet înainte de marea finală!Biologii se așteptau ca această extravaganță muzicală de iarnă să fie, de fapt, o practică pentru apărarea teritoriului. Dar păsările exersează pur și simplu variante ale serenadelor, în loc de imnuri teritoriale. Acest lucru a fost raportat de Sorensen și colegii săi în revista de specialitate American Naturalist. Ca o explicație alternativă, potrivit sursei menționate, Sorensen și colegii săi sugerează că piesa muzicală de iarnă este, clar, o practică! Mai ales că, femelele preferă primavăra masculii care au melodii mai elaborate.Concluzia finală a cercetării a fost aceea că, dacă muzicalitatea trilurilor acestor păsări cântătoare contează atât de mult în procesul de împerechere, înseamnă că și practica este la fel de importantă, ba chiar de bază, iar în perioada migrației, repaosul pe timp de iarnă este un moment perfect pentru aceste exerciții de perfecționare.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ