Sari la conținut
Home » Spirit civic – 28 de apeluri la 112, în cazul ursului din Sibiu

Spirit civic – 28 de apeluri la 112, în cazul ursului din Sibiu

Sibienii au sunat de 28 de ori, la 112, miercuri dimineața, timp de trei ore, pentru a semnala prezența unui urs în oraș, a anunțat Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).Potrivit sursei citate, primul apel a fost la ora 5,20, așa cum au anunțat și autoritățile locale.”În urma unor informații apărute în spațiul public și pentru corecta informare a opiniei publice vă comunicăm că în urma căutărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic 112 Sibiu, au fost identificate 28 apeluri prin care se semnalează prezența unui urs în oraș, în data de 12 octombrie 2016, la orele 05:20, 07:46, 07:47, 07:49, 07:56, 07:57, 07:59, 08:02, 08:04, 08:07 și 08:09. Apelurile au fost transferate, potrivit competențelor, către Dispeceratele de Urgență ale Inspectoratelor de Poliție, pentru Situații de Urgență, de Jandarmi și către Serviciul de Ambulanță. La unele dintre orele menționate, au existat mai multe apeluri într-un interval de câteva minute. O parte dintre acestea nu au fost direcționate agențiilor de intervenție întrucât nu au fost furnizate informații noi privind locul în care se afla ursul”, se arată într-un comunicat de presă.STS infirmă informația conform căreia cineva ar fi sunat la 112, cu o zi înainte, pentru a semnala prezența ursului la Sibiu.”În data de 11.10.2016 nu au fost identificate apeluri care să semnaleze prezența unui urs în orașul Sibiu”, se mai arată în comunicat.Miercuri, timp de peste trei ore, polițiști, jandarmi, angajați ISU și doi veterinari de la Grădina Zoologică dotați cu puști cu tranchilizante, la care s-a alăturat și un vânător au căutat un urs care a străbătut Sibiul, de la un capăt la altul, trecând prin zone extrem de circulate din oraș. La finalul operațiunii, ursul a fost împușcat, pentru că tranchilizarea sa nu a reușit.Uciderea ursului de la Sibiu face obiectul unui dosar penal și mai multor anchete deschise de autorități, pentru a lămuri dacă acest animal sălbatic ar fi putut fi salvat.Ursul care a fost ucis la Sibiu a fost împușcat prima dată cu tranchilizant de către un veterinar de la Grădina Zoologică, dar fără succes, iar după o jumătate de oră un vânător chemat în ajutor de polițiști a omorât animalul, care se afla în curtea unei fabrici de mobilă, în imediata apropiere a oamenilor, putând să le pună viața în pericol, a precizat joi, pentru Agerpres, Tiberiu Ivancea, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Sibiu.În momentul uciderii ursului, la fabrica de mobilă erau la muncă 50 de muncitori, potrivit prefectului județului Sibiu, Cristian Roman.Deocamdată, în Sibiu, Teatrul pentru Copii „Gong” este iluminat în roșu în amintirea ursului ucis și se întocmesc mai multe rapoarte la instituțiile deconcentrate, către prefect, în care fiecare explică cum a acționat în acest caz.