Categories: Lumea animalelor

Șocant! Câinii de la Călărași au fost împușcați pentru că speriau vânatul

  Poliţiştii au stabilit că cei 30 de câini găsiţi morţi în Călăraşi au fost împuşcaţi de membri ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AVPS) Olteniţa pe motiv că „hărţuiau” vânatul de pe fondul cinegetic şi că animalele provin de la un adăpost abandonat de către cei care îl administrau, anunță Mediafax. Poliția Județeană a emis și un comunicat de presă declarând că ”în urma cercetărilor făcute în cazul câinilor găsiţi morţi pe marginea unui drum, poliţiştii au stabilit că în 28 februarie şi 1 martie Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Olteniţa a organizat şi desfăşurat acţiuni de combatere a dăunătorilor pe fondul cinegetic 37 Mitreni. În acest sens, au fost emise autorizaţii de vânătoare care confereau dreptul de a vâna pe fondul cinegetic respectiv, activităţile fiind coordonate de reprezentantul legal al acestei asociaţii”. Conform Poliţiei, câinii au fost împuşcaţi de paznici de vânătoare şi de membri ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Olteniţa. Reprezentanţii Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor le-au spus poliţiştilor că pe fondul cinegetic 37 Mitreni au fost descoperite „mai multe grupuri de câini hoinari care hărţuiau vânatul, fapt care a impus împuşcarea acestora, posibilitate conferită asociaţiilor de vânătoare în conformitate cu Legea 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic”.Potrivit poliţiştilor, crotaliile pe care le aveau câinii găsiţi morţi aparţineau Asociaţiei Fonduri Europene – consultanţa Curcani.Poliţia precizează că Asociaţia Fonduri Europene avea încheiat, din 27 noiembrie 2012, un contract cu Ecosal Servicii Olteniţa SRL pe o perioadă de un an, iar în baza acestuia asociaţia trebuia să asigure adăpostirea, hrănirea şi îngrijirea animalelor fără stăpân capturate de reprezentanţii Ecosal la Olteniţa, anunță Realitatea tv.Potrivit sursei citate, în 15 februarie 2013 reprezentanţii Asociaţiei Fonduri Europene au abandonat adăpostul, lăsând fără supraveghere şi îngrijire animalele capturate, fără a-i anunţa pe reprezentanţii Ecosal Servicii Olteniţa SRL şi fără a rezilia contractul de prestării servicii.  

Recent Posts

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie

Aceste plante sunt toxice pentru animalele de companie. Este bine ca să eviți să Iată…

2 ore ago

Beneficiile utilizarii unui purificator de aer cu filtru HEPA în prezența animalelor

Toți oamenii își iubesc animalele de companie. Cumpără cea mai bună hrană, se laudă chiar…

3 ore ago

Cum dezvăţăm câinele şi pisica de cerşitul la masă

Cum să rezişti insistenţelor căţelului care nu se mai dezlipeşte de tine în timp ce…

4 zile ago

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

6 zile ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

o săptămână ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

o săptămână ago

Parteneri